Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum a rescris o rusoaică povestea lui Dracula

Publicat in Buna ziua Brasov, miercuri 11 iulie 2012 ·

Timp de 10 zile, Braşovul va găzdui prima ediţie a Festivalului Internaţional de Film. În perioada 19 – 29 iulie vor intra în concurs 9 ecranizări în care protagonişti sau producători sunt nume mari din lumea filmului. Proiecţiile vor avea loc la Teatrul Dramatic, iar seara, filme celebre, vor putea fi urmărite de braşoveni în Piaţa Sfatului. Robert Redford, Nicole Kidman, Ben Stiller sau Robert Carlyle sunt numai câteva dintre numele actorilor care joacă în filmele aflate în competiţie în cadrul festivalului. „Filmele pe care le avem ar putea fi invidiate de orice festival de film din lume, sunt filme foarte bune, de factură modernă, toate din 2012 şi 2011, şi reprezintă o mare şansă a Braşovului de a face remarcat pe harta oraşelor cu tradiţie în lumea filmului”, a punctat regizorul Bruno Pischiuta. În debutul festivalului va fi prezentat, în afara competiţiei, documentarul despre Braşov realizat de regizorul italo-canadian, ale cărui filmări s-au încheiat pe 1 iulie, la Castelul Bran. Documentarul, destinat în special publicului american, explorează toate dimensiunile Braşovului şi nu putea să nu conţină o filmare dedicată castelului lui Dracula, aşa cum este cunoscut Castelul Bran peste Ocean. Prezentarea monumentului cotat drept a doua cea mai scumpă reşedinţă turistică din lume, este făcută de o tânără actriţă din Rusia. „A fost foarte interesant pentru că eu citisem o istorie a castelului înainte de a veni aici, iar acum am avut şansa să o povestesc mai departe, unor străini, din punctul meu de vedere, al unei străine”, a declarat Bogdana Ross, actriţă din Rusia. Timp de 10 zile, Braşovul va găzdui prima ediţie a Festivalului Internaţional de Film. În perioada 19 – 29 iulie vor intra în concurs 9 ecranizări în care protagonişti sau producători sunt nume mari din lumea filmului. Proiecţiile vor avea loc la Teatrul Dramatic, iar seara, filme celebre, vor putea f

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Consilierii de probațiune, protest la Guvern. Nu și-au primit integral salariile de la începutul anului

Ziare.com acum 58 minute
Consilierii de probaţiune protestează, miercuri, la Bucureşti, fiind programată pichetarea Guvernului, dar şi un marş către Ministerul Justiţiei, Angajaţii reclamă că nu şi-au primit integral salariile de la începutul anului şi anunţă şi forme extre

Un tânăr de 22 de ani murit după ce a intrat cu mașina sub un autocamion parcat pe autostrada A1

Press Alert acum 22 minute
Foto: Arhivă Un șofer de 22 de ani, din Hunedoara, și-a pierdut viața, marți noaptea, pe autostrada A1 Sibiu – Sebeș. El a intrat cu mașina sub un autocamion oprit regulamentar. „La data de 19 iunie 2024, în jurul orei 01:32, polițiștii rutieri din

Cod portocaliu de caniculă în 16 judeţe şi în municipiul Bucureşti / Maxime între 33 şi 37 de grade

News.ro acum 2 ore
Meteorologii anunţă caniculă în întreaga ţară, pe parcursul zilei de miercuri, în municipiul Bucureşti şi 16 judeţe fiind cod portocaliu. Maximele se vor siatua între 33 şi 37 de grade. ANM a emis o avertizare Cod galben privind val de căldură, cani

Liderii coaliţiei stabilesc astăzi data alegerilor prezidenţiale. Care sunt variantele propuse de cele formaţiuni

Mediafax acum 54 minute
Liderii PSD şi PNL vor stabili miercuri, într-o şedinţă a coaliţiei, data alegerilor prezidenţiale. Liberalii pledează pentru organizarea acestora la sfârşit de an, în noiembrie-decembrie. Alegerile locale şi europarlamentare, spunea luni Nicolae Ci

Un fan german a ajuns la spital după un şut al lui Füllkrug, la încălzire, înaintea meciului Germania - Scoţia, de la Euro-2024

News.ro acum 8 ore
Un fan german a primit o lovitură atât de puternică de la Niclas Füllkrug în timpul încălzirii încât a trebuit să fie transportat la spital, vineri, chiar înainte de startul meciului de deschidere dintre Germania şi Scoţia (5-1), de la Euro-2024. Me

Somații - 19 iunie 2024

Buna ziua Brasov acum 5 ore
Somaţie. Potrivit încheierii de şedinţă din data de 12.06.2024 emisă de Judecătoria Zărneşti, jud. Braşov, în dosarul nr. 4565/338/2023, se înştiinţează orice persoană interesată că reclamantul Păpăruz Adrian a formulat acţiune civilă având ca obiec

David Popovici s-a calificat în finala probei de 100 m liber la Campionatele Europene de nataţie

Mediafax acum 11 ore
Popovici s-a calificat în finală cu cel mai bun timp: 47.82. Patrick Dinu nu s-a calificat în finală, el ocupând locul 8, ultimul, în prima serie a semifinalelor. Finala este programată miercuri, de la ora 19:52. ULTIMELE ȘTIRI BEC publică rezultate

Decizia BEC privind cererea ADU de anulare a alegerilor în Sectorul 2/„Cel care a sesizat frauda este implicat în producerea sa”

Gandul acum o ora
Biroul Electoral Central a respins ca neîntemeiată cererea de anulare a alegerilor în Circumscripţia Electorală nr. 2 – Sector 2 Bucureşti, pentru alegerea primarului, formulată de către Alianţa Dreapta Unită USR – PMP – Forţa Dreptei. BEC susține c

Restricții de circulație din cauza caniculei. Ce trebuie să știe transportatorii

Press Alert acum 13 ore
Foto: Arhivă CNAIR instituie, miercuri, în intervalul orar 10:00 – 20:00, restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone pe sectoarele de drum național, drumuri expres și autostrăzi din 16 județe

Vladimir Putin şi Kim Jong-Un s-au întâlnit oficial în Coreea de Nord. Este prima vizită a preşedintelui rus din ultimele două decenii

Mediafax acum 54 minute
Preşedintele rus Vladimir Putin şi liderul nord-coreean Kim Jong Un au început miercuri evenimentele oficiale în Piaţa Kim Il Sung din Phenian. Este prima vizită a lui Vladimir Putin în peste două decenii, după ce anterior a mai făcut acest lucru în

Vremea

București
acum

24°
mie.

23°/35°
joi

23°/38°
vin.

20°/32°
sâm.

19°/34°
Iasi
acum

23°
mie.

20°/32°
joi

17°/29°
vin.

14°/27°
sâm.

18°/31°
Constanta
acum

22°
mie.

21°/26°
joi

20°/28°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

18°
mie.

18°/30°
joi

18°/27°
vin.

16°/28°
sâm.

19°/31°
Timisoara
acum

21°
mie.

20°/36°
joi

22°/33°
vin.

19°/34°
sâm.

22°/39°