Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ţările emergente, inclusiv România, vor asigura 30% din vânzările mondiale de medicamente, în 2016

Publicat in Romania Libera, joi 12 iulie 2012 ·

China, India, Brazilia, Rusia şi alte 12 pieţe emergente, între care şi România, vor asigura 30% din vânzările mondiale de medicamente în 2016, în creştere de la 20% anul trecut, potrivit unui raport realizat de IMS Institute for Healthcare Informatics din Statele Unite, potrivit Mediafax.

Creşterea cheltuielilor pe 16 pieţe farmaceutice emergente va alimenta avansul vânzărilor mondiale pe piaţa de profil, până în 2016. Pe de altă parte, reducerea cheltuielilor de către guvernele europene occidentale şi pierderea patentelor de către companii din SUA vor reduce puterea de cumpărare a populaţiei din aceste regiuni.

Cheltuielile mondiale pentru medicamente vor ajunge peste patru ani la aproape 1.200 de miliarde de dolari, pe măsură că pieţele farmaceutice emergente şi de produse generice vor avea o contribuţie tot mai mare.

Pe pieţele dezvoltate, între care SUA, Europa şi Japonia, cheltuielile pentru medicamente vor scădea cu 57%, din cauza expirării patentelor pentru un număr mare de medicamente, a creşterii lente a consumului pentru produse de brand şi a reticenţei faţă de consum a populaţiei.

Pieţele emergente vor ajunge în schimb la o contribuţie de 30% la cheltuielile mondiale pentru medicamente, în 2016, faţă de 20% anul trecut, potrivit raportului.

"Creşterea vânzărilor pe pieţele emergente este susţinută de avansul economic puternic. Când milioane de oameni ies din sărăcie extremă, încep să-şi permită medicamente şi servicii de bază", a declarat Michael Kleinrock, director de cercetare la IMS Institute.

În Statele Unite, problemele legate de expirarea patentelor vor face ca vânzările de medicamente să avanseze cu sub 2% în 2012-2013. Contribuţia americană la creşterea cheltuielilor pentru medicamente la 1,2 miliarde de dolari până în 2016 va scădea la 31%, de la 34% în 2011, potrivit raportului.

Ponderea cheltuieli

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FC Botoşani s-a salvat de la retrogradare, după dubla manşă cu CS Mioveni

Mediafax acum 3 ore
FC Botoşani este prima echipă care îşi asigură prezenţa în Superliga la fotbal masculin, în urma celor două baraje de salvare sau promovare. După 1-0 în tur, împotriva divizionarei secunde CS Mioveni, moldovenii au repetat performanţa şi în retur, a

Florian Coldea, prima reacție după ce a fost pus sub acuzare de DNA: „Mă consider nevinovat”

HotNews acum 2 ore
Fostul prim-adjunct al directorului SRI, Florian Coldea, a transmis, vineri seară, prin intermediul avocatului său, prima reacție după ce a fost pus sub acuzare pentru trafic de influenţă, alături generalul Dumitru Dumbravă, fost şef în SRI, de cătr

Marcel Ciolacu răspunde acuzațiilor aduse de Maria Zaharova: „Limba moldovenească a fost o invenţie a Rusiei”

HotNews acum 4 ore
Premierul Marel Ciolacu a afirmat vineri că nu există „limbă moldovenească”, aceasta fiind „o invenţie” a Moscovei și că nu „va minți de dragul Rusiei”, după ce Ministerul rus de Externe l-a acuzat de „declarații provocatoare” și că se amestecă în t

Un cioban din Timiș a ales să moară în chinuri groaznice. A băut o substanţă care se foloseşte la deparazitarea oilor

Ziare.com acum 5 ore
Un cioban de 44 de ani de la o stână de oi din localitatea Secaş, judeţul Timiş, a murit după ce a băut o substanţă care se foloseşte la deparazitarea oilor. Poliţiştii au deschis dosar penal. "La data de 24 mai a.c., în jurul orei 13:23, poliţiştii

Reacția Kremlinului după ce România a expulzat un diplomat de la Ambasada Rusiei la București

Ziare.com acum 10 ore
Moscova a declarat că va răspunde Bucureştiului la expulzarea unui angajat al ambasadei Rusiei din România, a declarat vineri purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, potrivit media de stat ruse, între care Rossiiskaia Ga

Şase state membre NATO vecine cu Ucraina încheie un acord în vederea ridicării unui ”zid de drone”

News.ro acum 3 ore
Şase state membre NATO vecine ale Ucrainei - Lituania, Letonia, Estonia, Finlanda, Norvegia şi Polonia - au ajuns la un acord în vederea ridicării unui ”zid de drone” pentru a-şi apăra frontierele împotriva ”provocărilor”, anunţă vineri Guvernul lit

S-a anunţat lotul României pentru ultimele meciuri de pregătire înainte de EURO 2024

Mediafax acum 10 ore
Selecţionerul Edward Iordănescu a anunţat vineri lista jucătorilor convocaţi pentru cele două jocuri rămase de disputat înaintea participării la Campionatul European din Germania. Lotul anunţat este, cel mai probabil, şi lotul cu care, cu două excep

România va produce muniție pentru tancurile Abrams, spune Radu Oprea: Ne dorim să devenim principalul producător

HotNews acum 2 ore
Ministrul Economiei, Radu Oprea, a declarat vineri, la Digi24, că România a semnat un memorandum pentru transformarea unor fabrici din cadrul ROMARM într-un centru pentru producția de muniție pentru tancuri și că țara noastră își propune să devină p

Ministrul Sănătăţii: Centrul pentru mari arşi de la Timişoara va deveni funcţional până la jumătatea anului viitor

Mediafax acum 4 ore
Ministrul Sănătăţii susţine că lucrările la Centrul de mari arşi, finanţat de Ministerul Sănătăţii prin proiectul Băncii Mondiale, înaintează cu repeziciune. „Construcţia va fi finalizată până la sfârşitul acestui an, iar centrul va deveni operaţion

Curtea Internaţională de Justiţie cere Israelului să oprească asaltul asupra zonei Rafah din Gaza

Mediafax acum 9 ore
Citind hotărârea Curţii Internaţionale de Justiţie, preşedintele organismului, Nawaf Salam, a declarat că situaţia din enclava palestiniană s-a deteriorat de când instanţa a ordonat ultima dată Israelului să ia măsuri pentru a o îmbunătăţi, scrie Re

Vremea

București
acum

18°
sâm.

16°/24°
dum.

13°/25°
lun.

12°/23°
mar.

13°/22°
Iasi
acum

19°
sâm.

16°/25°
dum.

12°/24°
lun.

10°/16°
mar.

12°/21°
Constanta
acum

15°
sâm.

15°/18°
dum.

15°/19°
lun.

12°/17°
mar.

12°/18°
Cluj-Napoca
acum

14°
sâm.

12°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/22°
mar.

11°/21°
Timisoara
acum

14°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/25°
lun.

14°/25°
mar.

12°/26°