Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O tranzacţie în transportul naval de marfă scoate la iveală un nou grup de milionari

Publicat in Ziarul Financiar, joi 12 iulie 2012 ·

Divizia de investiţii a Băncii Mondiale a plătit 12 mil. euro pentru 10% din compania de transport naval de marfă controlată de Mircea Mihăilescu, un om de afaceri care a evitat până acum orice ieşire publică.

Mircea Mihăilescu, un discret an­tre­prenor, care a evitat apariţiile în presă, a atras International Fi­nance Corporation (IFC), divizia de investiţii a Băncii Mon­diale, în firma Transport Trade Services (TTS), printr-o in­vestiţie de 12 mil. euro de tip private equity.

Investiţia realizată de IFC prin majorarea cu 10% a capitalului TTS scoate la iveală valoarea uneia dintre cele mai mari companii din trans­por­tul de marfă. În urma operaţiunii, IFC va deţine cir­ca 9,09% din acţiunile TTS, firma fanion a lui Mi­hă­ilescu prin care acesta controlează mai multe com­pa­nii importante de transport. Valoarea com­paniei TTS se ridică la 133 mil. euro, potrivit calculelor ZF.

Contactat telefonic, Mircea Mihăilescu a spus doar că are planuri de dezvoltare.

Ieri, reprezentanţii ca­sei de avocatură Zamfi­res­cu Racoţi Predoiu (ZRP), cei care au asistat tran­zacţia, au transmis că in­vestiţia IFC are care obiect îmbună­tă­ţirea şi extin­derea serviciilor de trans­port şi logistică ale gru­pului, în spe­cial a ope­raţiu­nilor deru­late de-a lungul bazi­nului dunărean, dar şi extinderea flotei de nave.

Mircea Mihăilescu, 65 de ani, de­ţi­ne un pachet de acţiuni de 50,99% din TTS, în timp ce Viorel Ştefan deţine 10,1%, austria­cul Peter Hunger­buehler are tot 10%, Stanciu Ion are 14%, po­trivit da­telor de la Re­gistrul Co­mer­ţului.

Înfiinţată în 1996, TTS are ca principal obiect de activitate ex­pediţia măr­furilor. În 2010 firma a fi­na­li­zat cu o cifră de afa­ceri de 292,7 mil. lei (70 mil. euro) şi un profit net de 22,4 mil. lei (5,3 mil. euro), con­form datelor raportate la Mi­nis­te­rul de Finanţe. Re­zultatele pe 2011 nu sunt pu

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Accident cu 5 mașini și 18 victime, dintre care zece copii, pe un drum din Constanța. A fost chemat elicopterul SMURD FOTO VIDEO

Ziare.com acum o ora
Un număr de 18 persoane, printre care 10 copii, au fost implicate într-un accident rutier cu cinci autoturisme, petrecut marţi, pe DJ 224, între localităţile Tortoman şi Siliştea, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) "Dobrogea".

Cod galben și portocaliu de caniculă. Valul de căldură aduce și nopți cu temperaturi sufocante. Care sunt zonele afectate

Ziare.com acum o ora
Autoritatea Națională de Meteorologie a anunțat un cod galben de caniculă perntru marți, 18 iunie. Miercuri, situația va fi mult mai gravă. Intră în vigoare și un cod portocaliu, iar cel galben se va extinde în majoritatea țării. Local, românii treb

Preşedintele Klaus Iohannis îl primeşte miercuri la Palatul Cotroceni pe Preşedintele Republicii Italiene, Sergio Mattarella, cu prilejul vizitei oficiale pe care acesta o efectuează în România

News.ro acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis îl va primi miercuri, la Palatul Cotroceni, pe Preşedintele Republicii Italiene, Sergio Mattarella, cu prilejul vizitei oficiale pe care acesta o efectuează în România, la invitaţia şefului statului român. În 2024, Români

Undă verde pentru Mark Rutte în cursa pentru şefia NATO. Ungaria şi Slovacia nu se mai opun / Olandezul mai are nevoie de sprijinul României

Mediafax acum 14 minute
Premierul olandez Mark Rutte a promis că îi va oferi omologului său ungar, Viktor Orbán, o derogare de la activităţile NATO de sprijinire a Ucrainei dacă va fi numit secretar general al alianţei militare. Această promisiune este menită să asigure sp

Ce doi răniți din explozia de la Dedeman din Botoșani care au fost aduși la Floreasca respiră singuri. ”Au o evoluție lent favorabilă”

Ziare.com acum o ora
Evoluţia celor doi răniţi în explozia de la Botoşani şi care au fost aduşi la Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti este lent favorabilă, aceştia respiră spontan, fără necesar permanent de oxigenoterapie, a anunţat, marţi, Ministerul Sănătăţii. "Cei

Topul domeniilor care angajează elevi și studenți pe timpul verii

Press Alert acum 40 minute
Foto: Arhivă Peste 40.000 de joburi au fost scoase în piață în ultima lună și jumătate, iar, dintre acestea, 16.000 se adresau celor care nu aveau niciun fel de experiență. „Deși cea mai mare parte a joburilor din această perioadă continuă să fie to

Eurodeputatul PNL Siegfried Mureşan anunţă că va candida pentru un nou mandat de vicepreşedinte al Grupului PPE, cel mai mare grup politic din Parlamentul European

News.ro acum o ora
Europarlamentarul PNL Siegfried Mureşan a anunţat, marţi, că va candida pentru un nou mandat de vicepreşedinte al Grupului PPE. Liberalul a mai precizat că îşi propune, în următorul mandat, că să apere în continuare fondurile europene alocate Români

Eurostat: România, a cincea lună la rând ţara cu cea mai ridicată inflaţie din UE

G4Media acum 35 minute
Rata anuală a inflaţiei în Uniunea Europeană a urcat în mai la 2,7%, de la 2,6% în aprilie, în timp ce România este, pentru a cincea lună la rând, ţara cu cea mai ridicată inflaţie din blocul comunitar, arată datele publicate marţi de Oficiul europe

Premierul olandez Mark Rutte, mai aproape de şefia NATO. Se declară "prudent optimist" după ce a discutat cu Viktor Orban, care se opune candidaturii sale

News.ro acum o ora
Premierul olandez Mark Rutte a declarat marţi că este "prudent optimist" că va depăşi opoziţia Ungariei în ceea ce priveşte candidatura sa la şefia NATO, după ce a discutat cu premierul Viktor Orban. Însă el a avut dificultăţi în a-l convinge pe Orb

Istvan Kovacs, prima delegare la Euro 2024: va arbitra un meci exploziv din faza grupelor

Adevarul acum o ora
Istvan Kovacs va conduce meciul dintre echipele Sloveniei şi Serbiei, care va avea loc joi, de la ora 16.00, la Munchen, în Grupa C a Campionatului European, anunţă site-ul UEFA.

Vremea

București
acum

31°
mar.

22°/32°
mie.

21°/35°
joi

23°/38°
vin.

20°/33°
Iasi
acum

28°
mar.

18°/29°
mie.

19°/32°
joi

17°/26°
vin.

14°/28°
Constanta
acum

28°
mar.

21°/28°
mie.

21°/26°
joi

20°/27°
vin.

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

27°
mar.

16°/27°
mie.

17°/30°
joi

18°/28°
vin.

15°/29°
Timisoara
acum

30°
mar.

18°/32°
mie.

19°/36°
joi

22°/34°
vin.

19°/35°