Curtea Constituţională afirmă că adoptarea OUG privind activitatea CC, înainte ca judecătorii constituţionali să se pronunţe pe modificările legii 47/2000, pune în discuţie comportamentul neconstituţional şi abuziv al Guvernului faţă de Curte. Judecătorii CCR au motivat astăzi şi de ce au considerat ca inadmisibile sesizările în cazul schimbării Robertei Anastase de la Camera Deputaţilor şi a lui Vasile Blaga din fruntea Senatului.
Curtea Constituţională (CC) a constatat că o dimensiune a statului român o reprezintă justiţia constituţională, înfăptuită de Curtea Constituţională, autoritate publică politico-jurisdicţională care se situează în afara sferei puterii legislative, executive sau judecătoreşti, rolul său fiind acela de a asigura supremaţia Constituţiei, ca Lege fundamentală a statului de drept.
De asemenea, spune CC, excluderea de la controlul de constituţionalitate a tuturor hotărârilor Parlamentului nu se fondează pe statul de drept, ci, eventual, pe considerente de oportunitate, care, prin esenţa sa, presupune subiectivismul, interpretarea şi arbitrariul.
Obiectul sesizării de neconstituţionalitate îl constituie Legea pentru modificarea alin. (1) al art. 27 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, în cadrul căreia se regăseşte articolul unic cu următorul cuprins: "Articol unic.-Alineatul (1) al articolului 27 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 807 din 3 decembrie 2010, se modifică şi va avea următorul cuprins: (1) Curtea Constituţională se pronunţă asupra constituţionalităţii regulamentelor Parlamentului, la sesizarea unuia dintre preşedinţii celor două Camere, a unui grup parlamentar sau a unui număr de cel puţin 50 de deputaţi sau cel puţin 25 de senatori".
DE CÂŢI ROMÂNI ESTE N