O ţărişoară din Africa Centrală şi de Est este cel mai nou stat de pe harta lumii. Şi cel mai nou membru al "marii familii" a lui Baltter
Sudanul de Sud a jucat marţi primul său meci recunoscut de FIFA, un amical cu Uganda (2-2)
Pe 9 iulie 2011, Sudanul de Sud s-a separat de Sudan, după cinci decenii de război civil care a luat vieţile a două milioane de oameni şi a lăsat în urmă un dezastru umanitar uriaş. Marţi, 10 iulie 2012, la aniversarea unui an de la câştigarea independenţei faţă de ruda de la nord, Sudanul de Sud a primit botezul focului şi la nivel fotbalistic. Primul meci internaţional recunoscut oficial de către FIFA, un amical încheiat la egalitate, 2-2 cu Uganda. 22.000 de suporteri s-au înghesuit pe o arenă cam improprie din capitala Juba şi au văzut cum favoriţii au revenit de două ori în meciul încheiat nedecis, deşi pe final oaspeţii au evoluat în inferioritate. "În aceste zile, Sudanul de Sud şi-a sărbătorit prima aniversare şi sunt destule poveşti triste aici. Multora le lipsesc mamele, taţii, fraţii sau surorile. Cred că, din această cauză, acest meci a fost ca finalul unei revoluţii", a explicat sârbul Zoran Dordevic (60 de ani), de luna trecută selecţionerul Sudanului de Sud.
Al 209-lea membru FIFA
Sudanul de Sud a fost acceptat ca al 209-lea membru FIFA pe 25 mai 2012, la cel de-al 62-lea Congres, care a avut loc în Ungaria. "Nu am început chiar de la zero. Mulţi jucători au evoluat în prima ligă din Sudan. Alţi 100 de fotbalişti de acolo şi-au arătat disponibilitatea de a juca pentru naţionala noastră, dar nu ştiu dacă acum e posibil. Momentan e dificil pentru ei să călătorească în sud", a explicat Chabur Goc Alei, şeful federaţiei din Sudanul de Sud. "Steaua Strălucitoare", cum e poreclită naţionala Sudanului de Sud, poate acum evolua în preliminariile Cupei Africii din 2015 şi cele ale CM 2018.
Petrolul, mărul