Mesajul a fost trimis. Multumesc!

ANCS: Consiliul Naţional de Etică, singura structură competentă în cazul plagiatului demnitarilor

Publicat in Romania Libera, joi 12 iulie 2012 ·

Consiliul Naţional de Etică este singura structură instituţională exclusiv competentă să se pronunţe pe cazuri ce pot constitui abateri ale demnitarilor de la normele de bună conduită, iar în acest context va analiza şi sesizarea premierului Ponta, în vederea clarificării acuzaţiilor de plagiat, potrivit Mediafax.

Precizările sunt cuprinse într-un comunicat remis, joi, de Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică (ANCS), instituţie pe lângă care funcţionează Consiliul Naţional de Etică (CNE).

CNE este, astfel, al treilea for care a analizat sau are în plan să analizeze teza de doctorat a premierului, după Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare(CNATDCU) şi Comisia de Etică a Universităţii din Bucureşti.

"Potrivit prevederilor legale, CNE este singura structură instituţională exclusiv competentă să se pronunţe pe cazuri care pot constitui abateri de la normele de buna conduită, în cazul demnitarilor. În sensul prevederilor legale, CNE a fost sesizat de catre dl Victor Ponta în vederea clarificării acuzaţilor ce i se aduc cu privire la teza de doctorat «Curtea penală internaţională», al cărei autor este. Pe baza consultării cu specialiştii, CNE urmează să analizeze şi să se pronunţe", se arată în comunicatul ANCS.

Prevederile legale invocate de ANCS sunt OG 28/2011 privind modificarea şi completarea Legii 206/2004 privind buna conduită în cercetarea ştiinţifică, dezvoltarea tehnologică şi inovare.

Comisia de Etică a Universităţii Bucureşti (UB) a stabilit, miercuri, procedura de evaluare a autosesizării privind acuzaţiile de plagiat în cazul tezei de doctorat a lui Victor Ponta, procedură care vizează analizarea tezei de doctorat şi a surselor incriminate, informează UB.

"Urmează ca, în cel mai scurt timp posibil, permis de regulamentele UB, Comisia de Etică să formuleze o hotărâ

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Fetiţa de 8 ani dispărută dintr-o localitate din judeţul Botoşani a fost găsită decedată, într-o lizieră de salcâmi / Se presupune că a fost ucisă, peste o sută de persoane câutând suspectul

News.ro acum 56 minute
Fetiţa de 8 ani dispărută dintr-o localitate din judeţul Botoşani a fost găsită decedată, în noaptea de vineri spre sâmbătă, într-o lizieră de salcâmi de la marginea satului. Se presupune că a fost ucisă, peste o sută de persoane câutând suspectul.

Atenționare pentru românii care călătoresc în Franța. Cele mai multe zboruri spre aeroportul Orly din Paris vor fi afectate de grevă

Ziare.com acum 44 minute
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenționare de călătorie pentru românii care se află în Franța, tranzitează țara sau intenționează să zboare spre Hexagon, după ce sindicatul controlorilor de trafic aerian, UNSA-ICNA, a lansat un apel la

Cutremur în noaptea de vineri spre sâmbătă în judeţul Buzău. Ce magnitudine a avut seismul

Adevarul acum 54 minute
Un cutremur cu magnitudinea 3,7 s-a produs în noaptea de vineri spre sâmbătă, la ora locală 1:27, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCD

Bogdan Ivan: Inovare şi tehnologii avansate la Cluj-Napoca / Astăzi am pus piatra de temelie a primului Centru de cercetare în inteligenţă artificială, construit de la zero, din România

News.ro acum o ora
Ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Bogdan Ivan, anunţă, sâmbătă, că a fost pusă ”piatra de temelie” la primul Centru de cercetare în inteligenţă artificială, construit de la zero din România, la Cluj-Napoca. ”Inovare şi tehnologii avan

Femeie de 72 de ani moartă după ce fiica ei care era la volan ar fi adormit și a intrat într-un TIR

Ziare.com acum 48 minute
O mașină a intrat într-un autotren în județul Galați, la ieșirea din localitatea Piscu spre Tecuci, în dimineața zilei de sâmbătă, 25 mai. Autoritățile transmit că femeia care conducea autoturismul ar fi adormit. În urma accidentului, mama șoferiței

Israelul a bombardat Fâșia Gaza și Rafah a doua zi după ce Curtea Internațională de Justiție a ordonat încetarea ofensivei

Ziare.com acum o ora
Armata israeliană a bombardat, sâmbătă, 25 mai, Fâşia Gaza, inclusiv Rafah, a doua zi după ce Curtea Internaţională de Justiţie (CIJ) i-a ordonat să îşi suspende operaţiunile în acest sector, în contextul în care la Paris se depun eforturi pentru a

Filmul românesc „Trei kilometri până la capătul lumii” a câștigat Premiul Queer Palm la Festivalul de Film de la Cannes

HotNews acum 4 ore
Filmul românesc „Trei kilometri până la capătul lumii”, regizat de Emanuel Pârvu, a câștigat vineri seara Premiul Queer Palm la Festivalul Internațional de Film de la Cannes, au anunțat organizatorii festivalului, citați de Liberation. Regizorul Ema

Manevrele militare ale Chinei în jurul Taiwanului s-au încheiat

News.ro acum 3 ore
Manevrele militare de două zile lansate de China în jurul Taiwanului s-au încheiat, a anunţat, vineri seară, televiziunea oficială chineză. Manevrele au durat joi şi vineri, aşa cum era prevăzut, a precizat organul oficial al Armatei Populare de Eli

Salvamont România: Un mort şi cinci răniţi, în ultimele 24 de ore pe munte / 8 apeluri pentru intervenţii

News.ro acum o ora
Salvamont România anunţă, sâmbătă, că, în ultimele 24 de ore, o peraoană a murit pe munte, fiind predată medicilor legişti, alte cinci persoane fiind rănite şi predate echipajelor medicale. ”În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Naţional Salvamont

Prognoza meteo pentru sâmbătă, 25 mai 2024, la Constanța

Ziua Constanta acum 12 ore
Mâine, 25 mai 2024, la Constanța, temperaturile vor atinge aproximativ 19°C, cu un procentaj scăzut de precipitații de doar 0%. Umiditatea se va situa la 66%, iar vântul va sufla cu o viteză de 29 km/h. Cerul va fi predominant înnorat. În ciuda cond

Vremea

București
acum

23°
sâm.

15°/26°
dum.

13°/25°
lun.

12°/20°
mar.

14°/21°
Iasi
acum

22°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/24°
lun.

11°/19°
mar.

13°/21°
Constanta
acum

21°
sâm.

16°/21°
dum.

15°/18°
lun.

11°/16°
mar.

13°/19°
Cluj-Napoca
acum

19°
sâm.

12°/22°
dum.

10°/23°
lun.

11°/21°
mar.

11°/20°
Timisoara
acum

19°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°
lun.

12°/26°
mar.

11°/24°