I. Pe 10 iulie 2012, comunicatul Curţii Constituţionale a anunţat că instanţa „cu unanimitate de voturi, a constatat că Legea pentru modificarea art.10 din Legea nr.3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului este constituţională în măsura în care asigură  participarea la referendum a cel puţin jumătate plus unul din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente”. După două zile s-a publicat şi motivarea deciziei.

Sunt de remarcat unele lucruri: A. – legea este constituţională, iar conform noului text „Demiterea Preşedintelui României este aprobată dacă, în urma desfăşurării referendumului, propunerea a întrunit majoritatea voturilor valabil exprimate”; B. – măiestria cu care Curtea Constituţională mătură „en passant” O.U.G. din 5 iulie 2012, care elimina cvorumul necesar valabilităţii referendumului, în condiţiile în care în 2007 aceeaşi Curte declarase constituţional unul pe aceeaşi temă şi la care participaseră mai puţin de 45% din cetăţenii înscrişi în listele electorale.

În egală măsură, este de remarcat şi „obiectivitatea” celor care au titrat că decizia Curţii Constituţionale este „net favorabilă” preşedintelui suspendat. De fapt, este în cel mai bun caz un meci egal între PDL, care dorea ca preşedintele să poată fi demis doar cu votul majorităţii celor din listele electorale, şi USL, care îşi pregătea un referendum valabil indiferent de numărul participanţilor.

II. Un alt exemplu de „obiectivitate” este mânia cu care lideri ai PDL (Cezar Preda, Cristian Boureanu, preluaţi fără verificări de toate canalele de informare şi – spre surprinderea multora – de destule cancelarii occidentale) anunţau pe 10 iulie că depun de îndată plângere penală împotriva secretarului general al guvernului şi a conducerii Monitorului Oficial, pentru că nu au publicat o serie de decizii ale Curţii Constituţionale (subiecte