Grădinile au revenit în forță. Fie că este vorba despre grădini istorice ori experimental-verticale, interculturale ori interreligioase, de plastic sau programatic sinestezice, pentru orbi sau pentru clinici și rezidențe de seniori, fără a mai pomeni de subversivul guerrilla gardening sau, dimpotrivă, de conservatorismul mic-burghez al coloniilor de Schrebergärten, grădinile constituie astăzi unul dintre domeniile cele mai interesante în sfera esteticii sociale, întrucît în diversitatea orientărilor sale actuale pot fi urmărite sisteme de valori, structuri sociale și agenți transformatori. Cartografiind tipurile de grădini actuale, devin vizibile în filigran liniile de forță ale ideologiilor din sfera politicii culturale. De cînd a pierdut paradisul, omul visează să-și regăsească grădina. Loc de meditație, dar și de răgaz sau dedicat îndeletnicirilor agreabile, inclusiv aventurilor amoroase, scenă pentru spectacole de tot felul, de la serbări galante la garden parties, grădina a preluat de-a lungul timpului funcții diverse, toate însă conotate pozitiv. Chiar și în vremuri tulburi, grădina a servit drept refugiu împotriva insecurității politice, a persecuțiilor religoase sau pentru regăsirea echilibrului psihic. Culti­vîndu-ne grădina, ne recomandă un personaj voltairian, putem uita catastrofe naturale ori sociale. Într-adevăr, grădina estompează amintirea conflictelor sociale, prin alinierea practicilor umane la ritmurile astronomice și vegetale. Ca atare, filozofia grădinii a fost pînă acum prioritar hedonistă (Epicur), a esteților de proveniență aristocratică (vicontele Francis Bacon), care se delectează privindu-i pe cei ce trudesc la muncile cîmpului (precum Christian Cay Laurenz Hirschfeld în secolul al XVIII-lea).Politica Spaţiului Pînă în secolul al XIX-lea, grădinile cu relevan­ță pentru artele frumoase, în primul rînd cele cu funcție reprezentativă, re