Fanii „Diavolului" sunt în lacrimi! Echipa a fost lovită din plin din cauza crizei şi, după ce s-a întâmplat acum, titlul nu mai poate fi un obiectiv în noul sezon, ci mai degrabă rămânerea în Serie A.
În aceeaşi zi, Milan a pierdut doi fotbalişti importanţi: Zlatan Ibrahimovici şi Thiago Silva. Amândoi au ajuns la PSG, acolo unde petrodolarii patronilor arabi fac ravagii. Anunţul vânzării celor doi jucători a fost făcut de omul numărul 1 la AC Milan.
„E adevărat. I-am vândut la PSG. Prin plecarea lor, vom economisi 150 de milioane de euro", a declarat Silvio Berlusconi pentru agenţia italiană, Ansa.
Cât va primi Milanul?
Potrivit informaţiilor, AC Milan va încasa 60 de milioane de euro după acest dublu transfer făcut la pachet.
Thiago Silva a fost la un pas să ajungă la PSG încă din iarnă, însă atunci Berlusconi a anulat mutarea pe ultima sută de metri, oferindu-i fundaşului brazilian o mărire de salariu.
Atunci, PSG era dispusă să plătească 46 de milioane de euro.
O singură achiziţie importantă
Criza a afectat serios Italia, iar Milan resimte urmările.
Până acum, în această vară, vicecampioana din Serie A a investit doar patru milioane de euro în achiziţii!
Singurul nume important sosit la club e internaţionalul Riccardo Montolivo. În rest, „diavolii" i-au luat pe Francesco Acerbi, Gabriel, Bakaye Traore şi Kevin Constant.
În aceste condiţii, şi fără Ibrahimovici şi Thiago Silva, fanii şi jurnaliştii nu o văd pe Milan implicată în lupta pentru titlu în noul sezon.
VEZI CE A FĂCUT IBRAHIMOVICI LA MILAN