- Actor, menestrel -
"Chiar dacă lumea de azi nu mai trăieşte după regulile curţilor boiereşti, se poate bucura de muzica ce se cânta atunci”
Subţire ca o trestie şi cu chip de copil, Beatrice Iordan a fost răsfăţată de ursitoare: este actor-păpuşar, cântă la cobză în trupa de muzică veche "Trei Parale”, pictează îngeri, confecţionează păpuşi de cârpă şi ţine ateliere de teatru pentru copii. Iar, mai presus de orice, este soţie iubitoare şi credincioasă pentru bărbatul vieţii ei, Florin Iordan, cercetător la Muzeul Ţăranului Român, şi mamă perfectă pentru micuţa Maruca. Cu nici o umbră de întristare pe chip, mereu zâmbitoare, Beatrice pare mereu fericită, trăind undeva în alt timp, neatins de urâtul lumii. Reţeta ei de izbândă în viaţă? Iat-o!
Ilustrate din turla bisericii
- De unde ai, Beatrice, atâta talent artistic? L-ai moştenit din familie? Te-a încercat încă din copilărie?
- Sunt un copil de oraş. Nu am avut bunici la ţară, dar, prin profesia tatălui meu, pictor de biserici, care lucra în fiecare vară într-o altă zonă a ţării şi ne lua întotdeauna cu el, pe mine şi pe fratele meu, am avut contact strâns cu lumea satului. Abia aşteptam să plec din Bucureşti. Era aventura anului, după atâta şcoală şi lecţii de pian. De altfel, eu de acolo am primele amintiri, nu din Bucureşti. Acolo m-am pomenit jucându-mă în praful uliţei, cu copiii satului, sau uitându-mă la tata, plin de zugrăveli pe haine, cocoţat pe schele, sus, înşirând din vârful pensulei şiruri de sfinţi pe pereţi. Despre fratele meu, Dinu, zicea tatăl meu că era bebeluş şi-l ţineau într-un coş împletit, pe schele, sus, alături de el şi de mama, care îl ajuta. Erau foarte tineri şi se luaseră din dragoste.
- Ce imagine de film tarkovskian... Mama ta era şi ea artistă?
- Nu, terminase Artele Plastice, ca ta
