Galeriile Florea au lansat un nou album însoţit de o expoziţie elegant distribuită pe o simeză cafenie, în generoasele săli din Piaţa Alba Iulia: Dorin Coltofeanu. Un pictor care a contractat limpezimea de frescă giottescă a figurativului îşi poate povesti clipele lumeşti cu naturaleţe şi cordialitate. Sînt trei decenii de atelier, unde pictura în glasiuri de ulei a devenit o stratificare de perlă peste un strop de viaţă şi o clipă de vis. Cu alură smerită de dominican şi cu aură alămie pe chip, Dorin Coltofeanu este unul dintre ultimii creatori care întruchipează, în arena artelor noastre, virtutea duratei lungi. A ştiut să aştepte şapte admiteri la Institutul „Nicolae Grigorescu“, dar a prins ultimii ani de profesorat ai lui Corneliu Baba. Mai dezvoltată la promoţia anterioară, prin Ilfoveanu şi Câlţia, există şi la Coltofeanu o reverberaţie arlechinescă a personajelor. Dar el, copilărit în regimul aspru al Întorsurii Buzăului, nu-şi teatralizează deloc motivul pictural, ci îl descrie într-o boare răcoroasă. Plastic vorbind, îl „sidefează“. Valoraţia egal pastelată şi drămuit vibrată a titlurilor de culoare la Coltofeanu vine din temperamentul lui introvertit. Şi totuşi, atent la secvenţele figurative ale cotidianului, panopticul lui de subiecte nu are interdicţii: sate la liziere de pădure, cochilii, clondire, biserici, nuduri, flori, muzicanţi, orătănii şi colegi de breaslă.

Pictorul se aşază parcă pe rotundul lumii ca să-şi deschidă calm pînza şevaletului, precum o fereastră. Vede în trecutul unei copilării colinare crînguri şi turle de biserici cuviincioase. Mai vede oraşe cu case vechi, dar şi balcoane recente. Importante sînt starea de pictură, unitatea de ton şi catehismul picturii lui „Fra Dudu“. Ce-ţi induce o serie de pînze semnate Coltofeanu? Să nu te precipiţi în faţa realităţii, să nu-ţi descarci emoţiile, ci să le ipostaziezi ca amin