La sfîrşit de stagiune, privind înapoi, încerc să-mi stabilesc principalele momente de interes. Din noianul de programe, dirijori şi interpreţi, se conturează clar şi detaşat întîlnirile cu pianista Dana Borşan. În luna aprilie, am ascultat-o pe pianista Dana Borşan cîntînd Concertul nr. 1 pentru pian şi orchestră de Beethoven. Spre sfîrşit de stagiune, am ascultat-o din nou, de data asta în Concertul nr. 1 de Ceaikovski. Deseori, folosesc în emisiunile mele de radio fragmente din Integrala Concertelor pentru pian şi orchestră de Mozart, pe care pianista a încheiat-o în 2006. Şi am ajuns la convingerea că, în acest moment, Dana Borşan se află pe culmea carierei sale artistice, matură, împlinită, recunoscută, confirmată şi pe plan internaţional, moment pe care un jurnalist se simte obligat să îl marcheze cu admiraţia şi rigoarea cuvenite. La întrebarea ce defineşte cu adevărat cariera unui mare muzician, cîteva repere se evidenţiază net din grupul numeroaselor răspunsuri posibile. Le enumăr într-o ordine aleatorie, fără o intenţie de ierarhizare: discografia, bogăţia şi varietatea repertoriului, maniera personală şi originală de abordare a partiturilor, recunoaşterea internaţională, activitatea concertistică. Dana Borşan este singurul interpret român care semnează o Integrală a Concertelor pentru pian şi orchestră de Wolfgang Amadeus Mozart. Performanţa nu este comună nici la nivel internaţional, unde mai există doar cîteva integrale de acest gen semnate de Radu Lupu, Murray Perrahia, Alfred Brendel, Daniel Barenboim, Mitsuko Ushida şi, în vecinătatea noastră, Jeno Jando. Sînt 23 de partituri adunate pe opt CD-uri şi editate în colecţie, sub sigla Editurii Casa Radio (2006). O muncă uriaşă, de cinci ani, o performanţă la care au contribuit orchestre de cameră radio şi nu mai puţin de şapte dirijori: Horia Andreescu, Vlad Conta, I. Ionescu-Galaţi, Ervin Acel, Mil