Mesajul a fost trimis. Multumesc!

REZULTATE FINALE BACALAUREAT 2012: Note finale pentru judeţul Buzău după contestaţii

Publicat in Romania Libera, vineri 13 iulie 2012 ·

UPDATE 39 de absolvenţi de liceu din judeţul Buzău au promovat examenul de bacalaureat după rezolvarea contestaţiilor, promovabilitate crescând în judeţ de la 50,82 la sută la 51,86 la sută, transmite MEDIAFAX.

Potrivit inspectorului şcolar general al Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Buzău, Dumitru Ene, după recorectarea celor 1.108 de contestaţii depuse, 39 de absolvenţi au fost declaraţi admişi, astfel că procentul de promovabilitate a ajuns în judeţ la 51,86.

Iniţial fuseseră declaraţi respinşi 1.830 de elevi, însă după contestaţii numărul a coborât la 1.791.

Reprezentantul ISJ Buzău a mai spus că rezultatul este "mulţumitor per ansamblu", însă, pe de altă parte, la jumătate din liceele buzoiene s-au înregistrat rezultate dezastruase la bacalaureat.

"În urma evaluării lucrărilor pentru care s-au depus contestaţii procentul de promovare la Buzău a crescut de la 50,82 la 51,86 la sută. Cu acest procent ne plasăm între primele şase-şapte judeţe din ţară, dar fiind unul global nu exprimă întru totul realitatea în liceele noastre. Spun aceasta având în vedere faptul că în 14 din cele 28 de licee s-au înregistrat rezultate de la 57 la sută promovabilitate în sus înainte de contestaţii pana la 100 la sută, în timp ce 14 au obţinut rezultate de la 29 la sută până la 7,84 înainte de contestaţii, obţinut de liceul din Smeeni. Chiar dacă procentul general este unul care depăşeşte 50 la sută şi probabil este printre rezultate bune din ţară, pe fiecare liceu diferenţele sunt foarte mari aşa încât şi abordarea ulterioară va fi una diferenţiată. Pentru cele cu procente mici vom avea în vedere analize şi discuţii cu conducerile şi colectivele didactice aşa fel încât să generăm pentru anul viitor o altă atitudine a profesorilor şi elevilor pentru cativitatea şcolară", a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX şeful ISJ Buzău, profesorul Dumitru Ene.

@

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Radu Mazăre a ieşit din închisoare: „Nu mă mai interesează sub nicio formă viaţa publică”

HotNews acum 6 ore
Radu Mazăre a declarat luni, după ce a ieşit din Penitenciarul Jilava, că nu îl mai interesează viaţa publică „sub nicio formă”, susţine că nu a fost speriat în închisoare, dar pentru el a fost „suficient”. Radu Mazăre la ieșirea din penitenciarFoto

Ana Bogdan, victorie clară la Roland Garros! S-a calificat în turul al doilea la Paris

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Ana Bogdan (31 de ani, 64 WTA) a trecut de Elsa Jacquemot (21 de ani, 149 WTA) cu 6-1, 6-3, trecând pentru a patra oară ăn carieră de primul tur la Roland Garros.

Armata polonează, la cumpărături în Statele Unite. Obiectiv: rachete cu rază de acțiune de 1000 km

Ziare.com acum 3 ore
Rachete de croazieră, cu rază de acțiune de 1000 km, acesta este noul obiectiv al Poloniei. Varșovia a anunţat luni, 27 mai, că achiziţionează din Statele Unite astfel de rachete în valoare de 677 de milioane de euro, transmite AFP. Rachetele AGM-15

Consilier judeţean din Arad, rănit după ce un bolovan a căzut de pe versant şi a lovit partea din faţă a maşinii / Autoturismul a intrat în coliziune cu o autoutilitară

News.ro acum 4 ore
Un consilier judeţean din Arad a fost rănit, luni, pe DN 79 A, după ce un bolovan a căzut de pe versant şi a lovit partea din faţă a maşinii. Autoturismul a intrat în coliziune cu o autoutilitară. ”La data de 27 mai a.c., în jurul orei 18.00, poliţi

Sîrski anunţă că a semnat documente prin care primii instructori militari francezi urmează să sosească ”în curând” în Ucraina. Parisul spune că dosarul e în lucru, fără să confirme trimiterea unor instructori

News.ro acum o ora
Primii instructori militari francezi urmează să sosească în Ucraina ”în curând”, pentru a forma militari ucraineni, care se retrag din calea ofensivei ruse în Harkov, anunţă luni comandantul armatei ucrainene, Oleksandr Sîrski, relatează AFP. ”Salut

Dinamo Bucureşti câştigă dubla de baraj cu Csikszereda şi rămâne în Superligă

Mediafax acum 3 ore
Ciucanii au jucat ofensiv din startul meciului şi în minutul Jebarri 13 a marcat unul dintre cele mai frumoase goluri ale sezonului, direct la vinclul porţii lui Golubovic. Reuşita a fost anulată la intervenţia arbitrajului VAR, pentru un offside la

România are un nou șef de Stat Major al Forţelor Aeriene. Cine este general-maiorul Leonard-Gabriel Baraboi

Ziare.com acum 8 ore
În cadrul unei ceremonii la care au participat ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, şi şeful Statului Major al Apărării, Gheorghiţă Vlad, general-maiorul Leonard-Gabriel Baraboi a fost învestit, luni, 27 mai, în funcţia de şef al Statului Maj

Ministerul Finanţelor: Deficitul bugetar a crescut la 3,24% din PIB în primele patru luni ale anului, adică la 57,29 miliarde lei, dublu faţă de perioada similară a anului trecut

News.ro acum 6 ore
Execuţia bugetului general consolidat în primele patru luni ale anului 2024 s-a încheiat cu un deficit de 57,29 miliarde lei, respectiv 3,24% din PIB, faţă de deficitul de 27,35 miliarde lei, respectiv 1,70% din PIB aferent primelor patru luni ale a

Cel mai longeviv guvernator al unei bănci centrale din lume va obţine un nou mandat în România

Adevarul acum 6 ore
Cel mai longeviv guvernator al unei bănci centrale din lume, Mugur Isărescu, este pregătit să fie confirmat pentru un nou mandat de cinci ani, parlamentarii urmând să voteze până la finalul lunii viitoare prelungirea acestuia, transmite Bloomberg.

Un adolescent din Braşov şi-a falsificat cartea de identitate pentru a putea intra în cluburile destinate adulţilor / El a fost prins de către jandarmi

News.ro acum 4 ore
Un adolescent din municipiul Braşov a intrat în atenţia autorităţilor, fiind suspectat că şi-a falsificat cartea de identitate pentru a putea intra în cluburile din Centrul Civic din municipiu, destinate adulţilor. El a fost prins de către jandarmi

Vremea

București
acum

16°
mar.

14°/22°
mie.

14°/24°
joi

15°/26°
vin.

17°/28°
Iasi
acum

15°
mar.

13°/21°
mie.

14°/22°
joi

13°/25°
vin.

14°/26°
Constanta
acum

13°
mar.

13°/18°
mie.

14°/20°
joi

15°/20°
vin.

17°/23°
Cluj-Napoca
acum

15°
mar.

12°/19°
mie.

11°/19°
joi

12°/18°
vin.

12°/24°
Timisoara
acum

13°
mar.

12°/24°
mie.

12°/24°
joi

13°/25°
vin.

14°/27°