Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ioan Rus, despre problemele din MAI: „ Am găsit în minister un act managerial neperformant, reformele au avut un caracter haotic"

Publicat in Adevarul, vineri 13 iulie 2012 ·

Ministrul Administraţiei şi Internelor, Ioan Rus, a declarat, vineri, că a găsit în MAI un act managerial erodat şi neperformant, un climat de multe ori viciat de lipsa resurselor şi a predictibilităţii măsurilor adoptate, reformele având un caracter haotic. Mai mult, acesta a ţinut să menţioneze că referendumul se va organiza în condiţii perfect legale.

"Cea mai importantă constatare a fost acea că a fost eludat atributul definitoriu al instituţiei, în absenţa căruia niciunul dintre parametri bunăstării şi calităţii vieţii nu are sens, şi anume menţinerea ordinii publice", a mai spus ministrul de Interne.

Acesta a continuat susţinând că „publice promovate de minister nu au fost axate nici pe scopuri şi nici pe soluţionarea problemelor".

„Reformele iniţiate la nivelul MAI au rămas fără rezultat, deşi a crescut permanent nevoia de siguranţă şi liniştea populaţiei, precum şi de aplicarea corectă a legii", a mai declarat Rus în cadrul conferinţei de azi.

"Am găsit în minister un act managerial erodat şi neperformant şi un climat de multe ori viciat de lipsa resurselor şi a predictibilităţii măsurilor adoptate, dar mai ales de agresivitatea şi rafinamentul metodelor prin care mediul criminal acţionează pentru coruperea şi şantajarea persoanalului instituţiei", a afirmat ministrul Rus, aflat la conducerea MAI din 7 mai.

Demnitarul a arătat că, în absenţa unei strategii pe termen mediu şi lung, care să definească cadrul general de evoluţie a ministerului, reformele au avut un caracter haotic, "cu obiective uneori contradictive, care au făcut imposibilă reducerea costuturilor de funcţionare a instituţiei, nu au asigurat raţionalizarea procesului decizional şi nu au implicat comunitatea în soluţionarea problemelor din domeniul ordinii şi siguranţei publice sau în derularea actului administrativ".

"Lipsa de coerenţă a cadrului legislativ, mu

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Avertizări de caniculă în aproape toată țara. Cod roșu, sâmbătă și duminică, pentru mai multe județe

Press Alert acum o ora
Avertizările de caniculă pentru ziua de sâmbătă Meteorologii au emis vineri o avertizare Cod roșu de caniculă, care vizează sâmbătă cinci județe, iar duminică opt județe și Capitala. Astfel, sâmbătă, în județele Dolj, Olt, Teleorman și sudul județel

Premierul Marcel Ciolacu „Introducem azi salariul minim european în România în concordanţă cu directiva europeană“

Ziua Constanta acum 58 minute
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, vineri, că Guvernul va introduce salariul minim european în România. Măsura va fi luată cu scopul de a proteja puterea de cumpărare şi de a ridica salariul mediu brut la "cât mai aproape de 50% din salariul mediu

ASF propune plafonarea tarifelor RCA până la 30 septembrie. Anunţul făcut de Marcel Ciolacu

Mediafax acum o ora
„Mă bucur că Autoritatea de Supraveghere Financiară propune oficial prelungirea plafonării tarifelor RCA până la 30 septembrie 2024. Este o măsură necesară pentru a împiedica apariţia unor dezechilibre în piaţă”, a spus Marcel Ciolacu. Acesta a anun

Ciolacu i-a cerut ministrului de Interne să pregătească proiectul privind alegerile prezidenţiale

Mediafax acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu i-a cerut vineri ministrului de Interne să pregătească proiectul de hotărâre privind organizarea alegerilor prezidenţiale. Primul tur ar urma să aibă loc în 15 sau 29 septembrie.

Roberto Baggio, sechestrat, agresat şi jefuit în propria casă, în timpul meciului Italiei cu Spania

News.ro acum 35 minute
Legendarul fotbalist italian Roberto Baggio a fost sechestrat, agresat şi jefuit de un grup de infractori în locuinţa sa din Altavilla Vicentina, în timpul meciului pierdut de Italia la Euro 2024 în faţa Spaniei, scor 0-1. Corriere dello Veneto scri

Guvernul majorează bugetul schemei de ajutor de stat „Creditul Fermierului”

Mediafax acum o ora
Guvernul a decis să majoreze bugetul schemei de ajutor de stat „Creditul Fermierului”. Decizia este luată în şedinţa de vineri a Executivului.

Ultima zi de școală pentru elevi, înainte de vacanță. Calendarul anului școlar 2024-2025

Ziare.com acum 3 ore
Elevii întră în vacanță vineri, 21 iunie, după finalizarea cursurilor. Vor reveni la cursuri luni, 8 septembrie, indiferent dacă alegerile prezidențiale vor avea loc în luna septembrie sau decembrie. Calendarul complet al anului școlar 2024-2025 a f

Ciolacu, despre recalcularea pensiilor: se încearcă specularea de către unele firme de arhivare

Mediafax acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat că unele firme de arhivare încearcă să speculeze procedura prin care pensionarii vor primi acasă plicurile cu decizia de recalculare a pensiei. Este ilegal şi imoral, cei responsabili trebuie sancţionaţi, a spus Ci

Republica Moldova, un pas mai aproape de UE. Maia Sandu a semnat decretul privind iniţierea negocierilor de aderare a ţării la UE

Mediafax acum 39 minute
„Azi am semnat Decretul privind iniţierea negocierilor de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană. De asemenea, la şedinţa Comisiei Naţionale pentru Integrare Europeană, am discutat despre poziţia generală de negocieri a ţării noastre, ce

Restricții de circulație din cauza caniculei în mai multe județe din țară. Când sunt valabile acestea

Ziare.com acum 3 ore
Canicula din ultimele zile afectează traficul din România. Astfel, o serie de restricții vor fi impuse în mai multe județe din cauza valului de căldură, anunță centrul Infotrafic. Astfel, vineri, în intervalul orar 10:00 - 20:00, în condițiile avert

Vremea

București
acum

27°
vin.

21°/32°
sâm.

20°/35°
dum.

20°/36°
lun.

21°/35°
Iasi
acum

24°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/32°
dum.

19°/29°
lun.

19°/25°
Constanta
acum

26°
vin.

20°/26°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

26°
vin.

17°/30°
sâm.

18°/33°
dum.

17°/28°
lun.

18°/26°
Timisoara
acum

31°
vin.

20°/37°
sâm.

21°/39°
dum.

20°/32°
lun.

18°/31°