Cu ce aduc mai mult taclalagiii din jurul unei publicaţii, care le-ngăduie să-şi dea cu presupusul, în calitate de „comentatori“? Cu nişte cîini comunitari, pesemne, ce, neavînd acces în interior, se tolănesc pe trepte, se ghemuie, pe prag şi se conving, cu vremea, de sacrosancta lor misiune de paznici ancestrali ai locuinţei. Forumiştii, însă, nu sînt asta: ei nu apără (sau, numai, rar de tot) publicaţia de intruşii eventuali, ci se mîrîie şi se latră între ei, iar uneori şi-arată colţii (b)locatarilor, – ei fiind doar blogatari. Dacă ar putea să se-aciueze între paginile publicaţiei, cînd unii locatari dispar, se mută (la altă foaie) sau sînt în concediu, comentatorii utilizatori ar putea să tindă la condiţia, mai confortabilă, de squatter-i (un soi de scoate-i, de mai poţi, din casă!). Comentatorii utilizatori rămîn însă,-ndeobşte, pe trepte sau pe prag, de unde, cum spuneam, ţi-arată colţii. Revista Observator cultural îşi are propria-i haită famelică şi care te mîrîie sau latră, cu rost sau fără, cînd îi vine ei. Lătrătura-i debordează, de-obicei, mult mai puţina ta literatură. Unii n-au fler sau suferă de rabie, alţii turbează pe măsură ce se-ndîrjesc să te sfîşie, alţii te uită, în sfîrşit, şi se încaieră-ntre ei. Sînt, din nefericire, însă, şi specimene mai dresate, adică bine instruite, dar mult prea negre-n cerul gurii. Un mic exemplu: tu (adică eu) lauzi un articol, Plagiatul, politica şi statul de drept, al dlui Horasangian (din ultimul Observator cultural), pentru că nu se lasă păcălit de sloganurile iacobino-bolşevice, – între care „Patria în pericol!“. Şi te întrebi (după ce-afirmi că Patria nu-i o ficţiune cartografică, un imn, un drapel ş.a.m.d., ci oameni, cetăţeni adică) dacă să tai salarii peste noapte, să numeri strîmb în Parlament ş.cl., Patria sau, baremi, aritmetica, săraca, n-ar fi, atunci, în (cel mai grav) pericol. Îţi răspunde prompt