Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum arată tronsonul Cernavodă - Medgidia din Autostrada Soarelui cu doar o săptămână înainte de inaugurare (Galerie foto)

Publicat in Ziua Constanta, vineri 13 iulie 2012 ·

Aflat la începutul acestei luni într-o vizită de lucru pe şantierul Autostrăzii Soarelui, ministrul Transporturilor, Ovidiu Silaghi, a anunţat că pe data de 20 iulie vor fi deschise circulaţiei tronsoanele de autostradă Cernavodă - Medgidia şi Medgidia - Constanţa. Ministrul menţiona atunci că sectorul de autostradă Cernavodă - Medgidia va fi deschis în regim de drum naţional, iar tronsonul Medgidia - Constanţa, inclusiv Centura Constanţei, va fi deschis în regim de autostradă.

Ieri, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România a anunţat că joi, 19 iulie, va avea loc deschiderea circulaţiei pe o cale a Autostrăzii Cernavodă - Constanţa, tronsonul Cernavodă - Medgidia. Evenimentul începe la ora 11.00, la nodul rutier Cernavodă. La foc continuu Cum arată însă, cu doar o săptămână înainte de deschidere, cel mai aşteptat tronson al Autostrăzii Soarelui, acela care va face posibil drumul direct de la Bucureşti la Constanţa şi retur în condiţii pe care le putem numi europene, civilizate? Ei bine, încă se lucrează. Utilaje, camioane, muncitori, asfalt, parapeţi pe mijlocul autostrăzii, deja montaţi sau care aşteaptă să fie montaţi cât de curând. Agitaţie continuă, un murmur neîntrerupt şi mult praf. Sunt ultimele zile, ultima sută de metri până la tăierea panglicii. Ieri, la temperaturi greu de suportat, constructorii dădeau zor să finalizeze tronsonul pe care se va circula în regim de drum naţional şi pe care se vor aplica, cel puţin pentru o perioadă, o serie de restricţii. Astfel, pe tronsonul Cernavodă - Medgidia, ieri încă se turna asfalt, iar parapeţii de mijloc nu erau, evident, montaţi. La faţa locului, zeci de muncitori care, chiar şi la ora prânzului, nu s-au oprit din lucru. Planuri, termene limită, indicaţii, uneori nervi. Atmosfera generală este însă asemănătoare unui joc Lego, în permanentă construcţie. Piesă după piesă, jocul se apr

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România va întâlni Ţările de Jos în optimile Euro-2024

News.ro acum 21 minute
Reprezentativa României va întâlni Ţările de Jos în optimile de finală ale Campionatului European, conform site-ului oficial al UEFA. Tricolorii au încheiat grupa E a Campionatului European pe primul loc, iar Ţările de Jos s-au clasat pe locul trei

UPDATE - Elena Lasconi a fost aleasă preşedinte al USR în urma votului membrilor partidului: De astăzi, începe reconstrucţia USR / Ce spune despre candidatura la Preşedinţie / Reacţia lui Dominic Fritz - VIDEO

News.ro acum 10 ore
Elena Lasconi a fost votată de membrii USR preşedinte al formaţiunii, în urma unui scrutin care a avut loc pe parcursul a două zile, primind 7.701 voturi. Ea a câştigat cu un procent de 68,14% din voturile exprimate. Lasconi a declarat că de astăzi

Licitaţii – Închiriere spaţii RIAL SRL - 27 iunie 2024

Buna ziua Brasov acum 41 minute
Rial SRL Braşov, cu sediul în str. A. I. Cuza nr. 29, tel. 0268-418173, fax. 0268-471896, e-mail office@rialbv.ro, organizează în data de 15.07.2024, ora 09:30, licitaţie publică pentru închirierea următoarelor spaţii aflate în proprietatea privată

Fostul preşedinte al Hondurasului a fost condamnat pentru trafic de droguri în SUA. Hernandez își va petrece restul zilelor după gratii

Gandul acum 46 minute
Fostul preşedinte al Hondurasului, Juan Orlando Hernandez, a fost condamnat miercuri la New York la 45 de ani de închisoare pentru trafic internaţional de droguri. În vârstă de 55 de ani, Hernandez își va petrece restul zilelor după gratii. De aseme

Germania le cere cetăţenilor săi să părăsească Libanul cât mai curând posibil

G4Media acum 2 ore
Germania şi-a îndemnat miercuri cetăţenii să părăsească Libanul cât mai curând posibil, din cauza riscului unei escaladări în conflictul dintre Israel şi Hezbollahul pro-iranian, informează agenția AFP, citată de Agerpres. „Cetăţenii germani sunt ru

Marius Tucă Show începe joi, 27 iunie, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Ion Cristoiu

Gandul acum o ora
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Departamentul de Stat al SUA afirmă că acţiunile fondatorului WikiLeaks, Julian Assange, au pus oamenii în pericol

News.ro acum o ora
Departamentul de Stat al SUA a transmis, miercuri, că implicarea sa în soluţionarea cazului lui Julian Assange a fost limitată, dar un purtător de cuvânt al Departamentului a reiterat poziţia americană potrivit căreia acţiunile fondatorului WikiLeak

România scoate egalul care ne trimite în optimi de pe primul loc al clasamentului grupei

Ziua News acum 3 ore
Reprezentativa României a reuşit o performanţă istorică, miercuri, la Campionatul European din Germania, reuşind calificarea în optimile de finală ale competiţiei. Tricolorii au remizat în ultima etapă a grupelor cu Slovacia, scor 1-1, iar Ucraina a

Fără alcool, tutun şi băuturi energizante vândute minorilor. Legea, adoptată de Parlament

Mediafax acum 8 ore
Interdicţia de a vinde alcool şi ţigări minorilor este prevăzută de mai mult timp în legislaţie, dar regula a fost prea puţin respectată pe motiv că vânzătorul nu poate verifica vârsta cumpărătorului. Proiectul a remediat acest neajuns, îi va respon

11 copii implicați într-un accident pe DN 1 în județul Sibiu. Micuții se aflau într-un microbuz școlar. Autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie

Ziare.com acum 5 ore
Impact violent, miercuri seară, 26 iunie, între un un microbuz şcolar și o maşină pe DN 1, în judeţul Sibiu. În accident au fost implicaţi 11 copii de 8 ani din judeţul Hunedoara şi 4 adulţi, iar autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie. "

Vremea

București
acum

25°
joi

19°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/36°
dum.

20°/35°
Iasi
acum

22°
joi

17°/30°
vin.

19°/31°
sâm.

19°/32°
dum.

20°/33°
Constanta
acum

18°
joi

18°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

21°
joi

17°/29°
vin.

17°/28°
sâm.

19°/28°
dum.

17°/30°
Timisoara
acum

21°
joi

18°/31°
vin.

18°/29°
sâm.

19°/32°
dum.

20°/34°