Mesajul a fost trimis. Multumesc!

UPDATE: Rus: Am găsit în MAI un act managerial neperformant, reformele au avut un caracter haotic

Publicat in Romania Libera, vineri 13 iulie 2012 ·

UPDATE: "Am găsit în minister un act managerial erodat şi neperformant şi un climat de multe ori viciat de lipsa resurselor şi a predictibilităţii măsurilor adoptate, dar mai ales de agresivitatea şi rafinamentul metodelor prin care mediul criminal acţionează pentru coruperea şi şantajarea persoanalului instituţiei", a afirmat ministrul Rus, aflat la conducerea MAI din 7 mai, relatează Mediafax.

Demnitarul a arătat că, în absenţa unei strategii pe termen mediu şi lung, care să definească cadrul general de evoluţie a ministerului, reformele au avut un caracter haotic, "cu obiective uneori contradictive, care au făcut imposibilă reducerea costuturilor de funcţionare a instituţiei, nu au asigurat raţionalizarea procesului decizional şi nu au implicat comunitatea în soluţionarea problemelor din domeniul ordinii şi siguranţei publice sau în derularea actului administrativ".

"Lipsa de coerenţă a cadrului legislativ, multitudinea actelor normative care reglementează acelaşi domeniu continuă să genereze ineficienţă şi paralelism în activitate şi, în ultimă instanţă, o lipsă de responsabilitate în asumarea eşecului", a susţinut Ioan Rus.

Totodată, ministrul a declarat că în ultimii doi ani au fost operate numeroase modificări legislative în planul de reorganizare structurală a MAI fără a avea la bază politici publice şi studii de impact.

"De exemplu, s-a schimbat de trei ori structura ministerrului cu un singur obiectiv: ca să schimbe şefii. Nu se mai numeşte direcţia într-un fel, se numeşte altfel pentru a permite schimbarea oamenilor de la conducerea acestei structuri", a explicat Rus.

De asemenea, ministru a subliniat faptul că diminuarea activelor MAI cu 10.000 de angajaţi, prin disponibilizare de personal, a fost prezentată ca "o victorie a binelui", fără a se lua în calcual "efectele ulterioare aceastei măsuri", respectiv "scăparea de sub c

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Românii care au solicitat sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, zdruncinată de proteste violente

Ziare.com acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunţat, sâmbătă, 25 mai, că toţi cei şase cetăţeni români care solicitaseră sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, cu diferite curse aeriene. ”Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează că în ur

Directoarea turneului Roland Garros a explicat de ce Simona Halep nu a primit un wild card la Grand Slam-ul de la Paris

Gazeta Sporturilor acum 15 minute
Amelie Mauresmo, directoarea turneului Roland Garros, a vorbit despre motivele pentru care , fostă lideră WTA, nu a primit un wild card pentru a participa la Grand Slam-ul de la Paris.

Primele declarații ale bărbatului care și-a ucis nepoata de 8 ani. Unchiul fetiței dă vina pe alcool pentru fapta comisă

Ziare.com acum 3 ore
Bărbatul din comuna Albești, Botoșani, care și-a ucis nepoata și-a recunoscut faptele și dă vina pe alcool pentru gestul comis. Unchiul copilei a fost dus la Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani cu propunere de arestare preventivă pentru 24 de

Anchetă la companiile aeriene: Concurența verifică cum sunt stabilite prețurile biletelor de avion

Wall-Street.ro acum 2 ore
Consiliul Concurenţei analizează impactul ieşirii Blue Air de pe piaţă şi al reducerii activităţii TAROM şi motivul pentru care a crescut atât de mult preţul biletelor la companiile aeriene Wizzair, Ryanair şi nu numai, a declarat preşedintele Consi

Vacanță de coșmar. Turiști rătăciți în Munții Retezat. Intervenție de urgență a Salvamont după ce o femeie a căzut într-o râpă

Ziare.com acum 25 minute
Salvamontiştii din Hunedoara intervin, sâmbătă seară, 25 mai, pentru a recupera un grup de turişti din Târgu Jiu care s-au rătăcit în Munţii Retezat, într-o zonă sălbatică, după ce au pornit pe altă cale la coborâre. O femeie de 29 de ani a suferit

UPDATE - Timiş: Accident rutier în care au fost implicate un autoturism şi o autospecială a Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă din Recaş, care mergea la o intervenţie/ Şapte persoane, rănite

News.ro acum 2 ore
Un autoturism şi o autospecială a Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă din Recaş, judeţul Timiş, au fost implicate, sâmbătă după-amiază, într-un accident rutier produs la Recaş. Şase bărbaţi din autospecială au fost răniţi, trei dintre ac

Cupa Angliei – finala: Manchester United a câştigat trofeul după 2-1 cu Manchester City - VIDEO

News.ro acum o ora
Echipa Manchester United s-a impus sâmbătă în finala Cupei Angliei, câştigând trofeul după ce a învins cu 2-1 rivala concitadină, Manchester City. Echipa lui Erik ten Hag a condus cu 2-0 la pauza meciului de pe Wembley. Golurile lui United au fost m

Armata rusă a pierdut peste o jumătate de milion de oameni în Războiul din Ucraina, estimează Statul Major ucrainean

News.ro acum o ora
Statul Major ucrainean anunţă într-o serie de comunicate că armata rusă a pierdut 500.000 de oameni în lupte - ucişi sau răniţi - de la 24 februarie 2022, relatează Le Monde. Aceste date nu pot fi verificate, scrie ziarul francez, care precizează că

Consiliul Concurenței va lansa o variantă simplificată a aplicației Monitorul Prețurilor. Ce va conține aceasta

Wall-Street.ro acum 3 ore
Consiliul Concurenţei va lansa curând o variantă simplificată a Monitorului preţurilor, care va conţine doar produsele de bază ale căror preţuri au fost plafonate de Guvern, a declarat, sâmbătă, preşedintele autorităţii de concurenţă, Bogdan Chiriţo

Madison Keys a câştigat turneul de la Strasbourg

News.ro acum 21 minute
Parcursul excelent al lui Madison Keys din 2024 pe zgura din Europa a culminat sâmbătă cu primul său titlu al anului, ea impunându-se în faţa conaţiionalei sale Danielle Collins, scor 6-1, 6-2, în finala turneului WTA 500 de la Strasbourg. În finala

Vremea

București
acum

24°
sâm.

15°/26°
dum.

13°/25°
lun.

12°/17°
mar.

13°/19°
Iasi
acum

25°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/24°
lun.

12°/22°
mar.

13°/23°
Constanta
acum

20°
sâm.

17°/20°
dum.

15°/19°
lun.

12°/16°
mar.

14°/19°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

12°/23°
dum.

10°/23°
lun.

11°/19°
mar.

10°/20°
Timisoara
acum

20°
sâm.

12°/26°
dum.

13°/25°
lun.

13°/25°
mar.

11°/24°