Modelul Patrick Ribbsaeter, în vârstă de 32 de ani, este acuzat că, în luna octombrie a anului trecut, şi-a agresat iubita de origine thailandeză, Wachiraporn Sara-Pod, la plecarea de la o petrecere de swingeri, relatează Daily Mail.
După ce şi-au petrecut noaptea într-un local XXX din Londa, la o petrecere de tip “Killing Kittens”, cei doi au plecat spre casă certându-se, bărbatul lovindu-şi de mai multe ori iubita, potrivit aceleaşi surse.
Sursa foto: Daily Mail
Neînţelegerile ar fi pornit după ce Ribbsaeter, de origine suedeză, şi-ar fi surprins partenera, în toaleta localului în care se distrau, prizând cocaină împreună cu un bărbat. Bănuind că Sara-Pod ar fi întreţinut relaţii sexuale cu bărbatul respectiv, fotomodelul şi-a ieşit din fire şi a început să o lovească cu pumnii peste faţă, în timp ce mergeau către casă. Femeia s-a salvat sărind din maşină şi adăpostindu-se într-un atelier mecanic, de unde angajaţii au alertat poliţia.
Ea şi-a dat în judecată fostul iubit pentru rele tratamente, susţinând că acesta a dat-o cu capul de bordul maşinii şi a lovit-o cu pumnii şi picioarele.
Sursa foto: iballer.com
Ribbsaeter a prezentat o cu totul altă variantă în faţa procurorilor, cărora le-a spus că nu el şi-a lovit partenera şi că nici măcar nu au plecat împreună de la petrecere, ci că Sara-Pod ar fi luat un taxi. Ulterior, fotomodelul a recunoscut că şi-a agresat partenera, spunând că a lovit-o după ce a fost pălmuit la rândul său de către Sara-Pod,
Modelul riscă ani grei de închisoare dacă acuzaţiile fostei iubite se adeveresc.
Modelul Patrick Ribbsaeter, în vârstă de 32 de ani, este acuzat că, în luna octombrie a anului trecut, şi-a agresat iubita de origine thailandeză, Wachiraporn Sara-Pod, la plecarea de la o petrecere de swingeri, relatează Daily Mail.
După ce şi-au petrecut noaptea într-