Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fiul celui de-al doilea cel mai bogat britanic, moştenitorul unei averi de 5,4 mld. euro, anchetat pentru omucidere

Publicat in Capital, sâmbătă 14 iulie 2012 ·

Poliţia britanică a anunţat ieri deschiderea unei anchete pentru omucidere împotriva miliardarului Hans Kristian Rausing, moştenitor al averii Tetra Pak, după moartea soţiei sale americane Eva, informează sâmbătă AFP.

Inspectorul de la Scotland Yard, Sharon Marman, a declarat că Hans Kristian Rausing, de 49 de ani, se află în prezent sub observaţie medicală şi să inspectorii nu au fost în măsură să-l interogheze. “El a fost arestat pentru presupusa moarte a soţiei sale şi aşteptăm momentul când va putea fi interogat”, a explicat inspectorul.

Poliţia a descoperit trupul neînsufleţit al Evei Rausing la domiciliul londonez al cuplului din cartierul select Belgravia, după ce soţul ei fusese oprit de poliţie când conducea sub influenţa alcoolului maşina, la bordul căreia a fost găsită şi o mică cantitate de droguri.

După obţinerea unui mandat de percheziţie, poliţia a găsit la domiciliu trupul neînsufleţit al soţiei sale. Un examen post mortem s-a dovedit insuficient şi sunt aşteptate rezultatele mai aprofundate ale analizelor.

Familia Rausing, al cărei şef este tatăl lui Hans Kristian, Hans, este a doua cea mai bogată din Marea Britanie cu o avere estimată la 4,3 milliare de lire (5,4 milliarde de euro) în topul Rich List 2012 publicat de Sunday Times.

Sursa: Agerpres

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Circulaţia pe Transfăgărăşan se va deschide vineri

Mediafax acum o ora
Potrivit acestuia, se va putea circula inclusiv în zona alpină, cuprinsă între Bâlea Cascadă (judeţul Sibiu) şi Piscul Negru (judeţul Argeş) între orele 7.00 şi 21.00. Şeful CNAIR precizează că, în cazul unor fenomene meteorologice nefavorabile, dru

Salariul minim brut: Leafa românilor a fost majorată la 3.700 lei

Wall-Street.ro acum 21 minute
Guvernul a aprobat Hotărârea pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, care prevede majorarea nivelului acestuia la 3.700 lei lunar, începând cu data de 1 iulie 2024, faţă de 3.300 lei cât este în prezent, a anunţat

Prima condamnare la închisoare cu executare în baza Legii Anastasia. Cinci ani de închisoare pentru un băiat care, băut fiind, a ucis cu mașina trei tineri

HotNews acum o ora
Prima condamnare cu închisoare în baza Legii Anastasia a fost pronunţată de Judecătoria Alba Iulia. Este vorba despre un băiat de 19 ani care a condus băut şi care a ucis trei tineri de 17, 18 și 25 de ani. El a fost condamnat, în primă instanţă, la

Guvernul a aprobat: Buget mai mare cu 2,5 miliarde de lei pentru IMM Plus

Wall-Street.ro acum 21 minute
Executivul a aprobat, la propunerea Ministerului Finanţelor, majorarea bugetului total al Programului IMM Plus cu aproximativ 2,5 miliarde lei, până la suma totală de aproximativ 15 miliarde lei, conform unui comunicat al ministerului, citat de Ager

Vlad Pascu rămâne după gratii. Arestul preventiv se prelungește cu încă 30 de zile

Ziare.com acum 2 ore
Vlad Pascu, autorul accidentului de la 2 Mai în urma căruia doi tineri şi-au pierdut viaţa, rămâne în arest preventiv încă 30 de zile, după ce Tribunalul Constanţa i-a respins, joi, contestaţia la decizia Judecătoria Mangalia de săptămâna trecută pr

Accident pe şantierul Drumului Expres Craiova-Piteşti. Un bărbat a căzut de pe un pod aflat în lucru

Ziare.com acum 2 ore
Un bărbat de 26 de ani a fost rănit pe șantierul Drumului Expres Craiova-Piteşti. El a căzut de pe un pod aflat în lucru joi, 6 iunie, lângă localitatea Robănești. Poliția a intervenit și l-a transportat rapid la spital. Poliţiştii au fost sesizaţi,

Adrian Câciu, ministrul Proiectelor Europene, anunţă investiţii de 100 de milioane de euro la Antibiotice Iaşi pentru producţia de medicamente critice. Director Antibiotice: Avem 25 de asemenea produse, vom ajunge la 45 - FOTO

News.ro acum 2 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene Adrian Câciu a declarat că Antibiotice Iaşi va beneficia de investiţii europene de 100 milioane de euro pentru producţia de medicamente critice, existând discuţii avansate în acest sens cu Comisia Euro

”Saturn nu va mai naviga”. Încă o navă rusească din Marea Neagră, distrusă de ucraineni VIDEO

Ziare.com acum 22 minute
Serviciul de informaţii al armatei ucrainene (GUR) a anunţat joi, 6 iunie, că a provocat încă o pierdere importantă armatei ruse. Potrivit sursei citate, în cursul nopții, GUR a străpuns linia defensivă ruse din Marea Neagră şi a lovit cu succes un

Ungaria va participa la conferinţa de pace pentru Ucraina găzduită de Elveţia

News.ro acum 20 minute
Ungaria a confirmat joi că va participa la summitul de pace pentru Ucraina, care va avea loc la 15 iunie în Elveţia, în ciuda faptului că are legături cordiale cu Rusia, care nu a fost invitată la reuniune, relatează Reuters. Ungaria, membră a Uniun

Economia crește : dividende de peste 12 miliarde de lei plătite de companii listate la Bursă

Adevarul acum 55 minute
Creșterea economiei sub guvernarea PSD se reflectă și în rezultatele pozitive ale marilor agenți economici listați la Bursa de Valori București. Doar companii precum Hidroelectrica, Petrom, Banca Transilvania, Nuclearelectrica vor plăti în luna iuni

Vremea

București
acum

30°
joi

18°/30°
vin.

20°/32°
sâm.

21°/33°
dum.

20°/33°
Iasi
acum

27°
joi

16°/27°
vin.

19°/30°
sâm.

17°/29°
dum.

17°/30°
Constanta
acum

28°
joi

20°/28°
vin.

19°/24°
sâm.

19°/24°
dum.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

25°
joi

14°/25°
vin.

15°/27°
sâm.

16°/27°
dum.

15°/28°
Timisoara
acum

27°
joi

15°/28°
vin.

16°/30°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/32°