A câştigat titlul în ţară, însă granzii campionatului nu i-au dat nicio şansă. Acum, dă gol etapă de etapă, deşi îi are rivali pe fotbalişti de clasă mondială, care iau milioane de euro pe sezon.
Cristian Dănălache a ajuns cel mai eficient fotbalist în campionatul Chinei, deşi asiaticii au transferat nume ca Anelka, Drogba, Kanoute, Barrios sau Keita!
Sâmbătă, fostul atacant al Unirii Urziceni a mai dat un gol decisiv, în meciul câştigat, în deplasare, la Hangzhou, cu 2-1.
Scorul a fost deschis de echipa lui Dănălache, Jiangsu Sainty, prin Ji Xiang (6). Zece minute mai târziu, fotbalistul român de 29 de ani a punctat pentru 2-0. Gazdele au replicat prin Wang Song (21).
După această victorie, Jiangsu Sainty şi-a consolidat locul 2 în clasament, având 32 de puncte după 17 runde.
Lider e echipa antrenată de Marcello Lippi, Guangzhou Evergrande, cu 36 de puncte adunate după 16 jocuri.
Podiumul e încheiat de Beijing Guoan, echipă care are 28 de puncte.
În ierarhia golgheterilor, Cristian Dănălache e pe primul loc cu 13 reuşite, fiind urmat de brazilienii Muriqui (11) şi Rafael Coelho (10).
CLICK AICI PENTRU A CITI POVESTEA FASCINANTĂ A LUI DĂNĂLACHE, ROMÂNUL CARE FACE RAVAGII ÎN CHINA