Mesajul a fost trimis. Multumesc!

BMW X1 s-a updatat

Publicat in Jurnalul, sâmbătă 14 iulie 2012 ·

La trei ani de la naştere, BMW X1 a fost primenit. Cu peste 300.000 de unităţi vândute în această perioadă, SUV-ul cel mai mic al constructorului bavarez a intrat sub lupa producătorului, care a încercat să-i îmbunătăţească perfomanţele. Iar asta pentru că la nivel estetic schimbările sunt aproape insesizabile. Dacă pui modelul vechi cu cel nou unul lângă altul, greu vei sesiza diferenţele.

La nivelul caroseriei, maşina este aceeaşi. Acelaşi şasiu şi aceleaşi dimensiuni ale tuturor subansamblelor, cu excepţia unei bare orizontale care apare acum sub grila radiatorului, făcându-l pe X1 parcă o idee mai fioros. Desenatorii au umblat simetric şi în partea din spate, unde scutul de sub portbagaj a fost acum alungit în sus. Cu toate că sunt doar două schimbări, acestea şi-au atins scopul. Personal am avut senzaţia că maşina s-a mărit brusc, deşi, aşa cum am mai zis, dimensiunile sale sunt fix aceleaşi cu cele ale primului model.

Noutăţile estetice mai cuprind faruri noi, cu tehnologie LED pentru zi, plus semnalizatoare încorporate în oglinzile laterale. De asemenea, paleta cromatică a primit nuanţe noi, printre care şi un portocaliu aprins, pe care constructorul vrea să-l promoveze în mod special. Toate maşinile puse la dispoziţie în timpul testului de la München au avut această culoare. La interior, maşina este aceeaşi. Bordul orientat uşor spre şofer este una dintre caracteristicile BMW din ultimii ani, iar modelul abundă de tehnologie. Am testat inclusiv sistemul prin care intri în legătură cu centrul de asistenţă BMW, unde poţi solicita, de exemplu, trimiterea direct pe sistemul de navigaţie a unei rute care să cuprindă pe traseu un restaurant italienesc, apoi un muzeu şi la final destinaţia. Evident că a funcţionat, iar engleza vorbită de operatoarele de la call center a fost fără cusur.

Cele mai importante schimbări se găsesc însă sub capotă. BMW

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Dosarul Hidroelectrica: Udrea scapă definitiv. Faptele s-au prescris

Wall-Street.ro acum o ora
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus definitiv încetarea procesului penal împotriva Elenei Udrea în dosarul Hidroelectrica, în care este acuzată de trafic de influenţă şi spălare a banilor, în legătură cu suma de 5 milioane de dolari pe care

Adolescent de 16 ani din Bihor în arest preventiv după ce și-a înjunghiat un prieten în timpul unei discuții în contradictoriu

Ziare.com acum 59 minute
Poliția a anunțat că un adolescent de 16 ani din localitatea Sâniob, din judeţul Bihor a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce şi-a înjunghiat un prieten, un tânăr de 23 de ani. Conflictul dintre cei doi a izbucnit pe fondul unor discuţi

CNSAS verifică documentul care acuză că Nicușor Dan ar fi colaborat cu Securitatea: Nu a fost eliberat de noi

Ziare.com acum o ora
CNSAS a transmis că nu a eliberat documentul care atestă că edilul Capitalei, Nicușor Dan, ar fi colaborat cu Securitatea și a dispus verificarea cu celeritate a raportului oferit presei de către PSD. << În contextul apariției în spațiul public a do

Cod roșu de furtună în zona montană a județului Bistrița-Năsăud. Zonele unde vântul va atinge și peste 90 de kilometri pe oră

Ziare.com acum o ora
ANM a emis, marţi, 4 iunie, o avertizare cod roşu de furtună, pentru localităţi din judeţul Bistriţa-Năsăud. Potrivit meteorologilor, marţi, în intervalul 14:30 - 15:15, este cod roşu în câteva localităţi din judeţul Bistriţa-Năsăud. Sunt vizate loc

Crima de la Padina Procurorul General al României sesizează Inspecția Judiciară! Doi judecători din Ploiești, acuzați de exercitarea funcţiei cu gravă neglijenţă

Ziua Constanta acum 2 ore
Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Alex Florența, a sesizat în cursul zilei de astăzi, 4 iunie 2024, Inspecția Judiciară privind comiterea de către doi judecători din cadrul Curții de Apel Ploiești - S

Avertisment ANM: Cod galben de averse pentru 12 județe

Wall-Street.ro acum 5 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare meteo Cod galben de averse torenţiale şi vijelii pentru 12 judeţe situate în partea de nord-est a ţării, ce va fi în vigoare pe parcursul zilei de marţi, începând cu ora 12:00. Potri

Mai multe cabane de lemn dintr-un camping nefuncţional din Vama Veche, afectate de un incendiu

News.ro acum 57 minute
Un incendiu a izbucnit, marţi, la mai multe cabane de lemn dintr-un camping nefuncţional din Vama Veche.

Marile spitale din Londra, atacate cibernetic. Mai multe proceduri medicale au fost suspendate

Mediafax acum 29 minute
Atacul a fost anunţat marţi, iar autorităţile vorbesc despre un „incident IT major”, potrivit Sky News. Au fost afectate mai multe spitale importante, iar unele proceduri au fost suspendate. De asemenea, cazurile urgente au fost redirecţionate către

A picat AI-ul! ChatGPT este indisponibil. Milioane de utilizatori nu se pot conecta de marţi dimineaţă la chatbot

Mediafax acum 2 ore
Conform Down Detector, platformă care oferă informaţii în timp real despre starea site-urilor web, începând de la ora 9:30 (ora României) foarte mulţi utilizatori de ChatGPT au raportat problema şi faptul că serviciul s-a blocat. Pe site-ul său de s

Aeronave F-18 Hornet din Finlanda vor executa misiuni NATO de Poliţie Aeriană timp de două luni în România

Ziare.com acum 2 ore
Șapte aeronave F/A-18 Hornet ale Forțelor Aeriene Finlandeze vor executa timp de două luni misiuni de politie aeriană, alături de Forțele Aeriene Române și Forţele Aeriene Regale ale Marii Britanii, în spațiul aerian al României. Șapte aeronave F-18

Vremea

București
acum

32°
mar.

18°/32°
mie.

18°/30°
joi

18°/32°
vin.

19°/32°
Iasi
acum

23°
mar.

17°/27°
mie.

15°/26°
joi

16°/27°
vin.

18°/30°
Constanta
acum

27°
mar.

19°/27°
mie.

19°/27°
joi

19°/25°
vin.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

22°
mar.

14°/22°
mie.

13°/23°
joi

14°/25°
vin.

16°/27°
Timisoara
acum

23°
mar.

14°/23°
mie.

14°/26°
joi

16°/29°
vin.

17°/30°