Mesajul a fost trimis. Multumesc!

USL: Traian Băsescu l-a protejat de justiţie pe fratele său, pe fiica sa dar şi pe Sorin Blejnar, Lucian Duţă şi Roberta Anastase

Publicat in Antena 3, duminică 15 iulie 2012 ·

Vicepreşedintele PNL Relu Fenechiu l-a acuzat, duminică, pe preşedintele suspendat Traian Băsescu, de faptul că l-a protejat de Justiţie pe fratele său, Mircea Băsescu, pe fiica sa, Ioana Băsescu, la fel procedând şi cu Sorin Blejnar, Lucian Duţă sau Roberta Anastase.

Fenechiu a spus, într-o conferinţă de presă, că regimul Traian Băsescu a reprezentat cea mai mare extindere a corupţiei din istoria modernă a României, în condiţiile în care preşedintele suspendat a patronat un regim de subordonare crasă a Justiţiei.

El a precizat că clujenii nu au aflat nici până azi unde mergeau banii pe care Sorin Apostu îi strângea şi nici unde ducea "caracatiţa Boc-Apostu", în condiţiile în care întreaga "caracatiţă" era protejată de "oamenii lui Traian Băsescu".

El a spus spus că Mircea Băsescu a fost protejat de Traian Băsescu, în condiţiile în care e de notorietate că acesat conduce Mafia din portul Constanţa, şi a arătat că un protejat al lui Traian Băsescu a fost Sorin Blejnar, fostul şef al ANAF, care patrona sistemul de evaziune cu prejudicii de miliarde de Euro.

Fenechiu a mai spus că printre protejaţii lui Traian Băsescu s-au numărat şi fiica sa, care a dobândit un apartament care valorează cât un bloc întreg şi nu a putut justifica din ce bani, dar şi Lucian Duţă, fostul şef al CNAS, sau Roberta Anastase, al cărei furt din Parlament a "lovit" cinci milioane de românii.

"Cu foarte mult tupeu, domnul Traian Băsescu deschide un subiect în aceste zile de campanie - subiectul Justiţiei. Îmi asum ce spun, o spun cu foarte multă hotărâre: regimul Traian Băsescu a însemnat cea mai mare politizare a Justiţiei de după 1989 şi cea mai mare presiune publică şi politică la care au fost supuse organele de urmărire şi poliţiştii", a spus Fenechiu.

El a precizat că, din cauza acestui mediu, România a ajuns pe locul

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Aventura României la Euro 2024 a început. România - Ucraina, scor 1-0 după o repriză. Gol superb al lui Stanciu - VIDEO

News.ro acum 30 minute
Naţionala de fotbal a României şi-a început aventura la Campionatul European de fotbal, luni, înfruntând în grupa E selecţionata Ucrainei. La meciul de la Munchen, de pe Allianz Arena, asistă mii de suporteri tricolori, între care se numără şi premi

Nouă soldaţi au fost răniţi într-o explozie la o bază militară din Cehia folosită pentru antrenarea trupelor ucrainene

News.ro acum o ora
Nouă soldaţi au fost răniţi într-o explozie care s-a produs luni într-o bază militară cehă folosită pentru antrenarea trupelor ucrainene, au anunţat armata şi surse medicale, potrivit The Guardian. Doi soldaţi care au răni de gravitate medie au fost

Nicolae Ciucă spune că miercuri coaliţia stabileşte data alegerilor prezidenţiale: Analiza trebuie să aibă loc în interiorul coaliţiei

News.ro acum 3 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă spune că miercuri coaliţia stabileşte data alegerilor prezidenţiale, el arătând că urmează să aibă loc o analiză trebuie în interiorul coaliţiei. Preşedintele PNL a fost întrebat la Senat despre data alegerilor prezid

Posibile trucări la licitaţiile pentru servicii de citire a contoarelor de energie electrică

Mediafax acum 4 ore
Autoritatea de concurenţă are indicii că firmele Andrem Strategy S.R.L. şi Electro Strategy S.R.L şi-ar fi coordonat politicile comerciale astfel încât să îşi împartă lucrările în cadrul procedurilor de achiziţie publică organizate de entităţi contr

Fostul director al Ambulanței Neamț, trimis la închisoare pentru luare de mită. Cât era șpaga minimă pentru angajare. Președintele unei comisii de examinare: „Știți medicină de urgență cât păr pe broască”

G4Media acum 3 ore
Fostul director al Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Neamţ, Dan Morenciu, a fost condamnat definitiv pe 13 iunie, de Curtea de Apel Bacău, la 4 ani şi 6 luni de închisoare cu executare pentru luare de mită în formă continuată. Dan Morenciu cer

Marcel Ciolacu şi Markus Soder vor coordona prima şedinţă comună de guvern România-Bavaria

Mediafax acum 2 ore
Premierul Marcel Cioacu se află, începând de luni, într-o vizită oficială de două zile în Landul Bavaria, Germania, în contextul marcării a 25 de ani de relaţii bilaterale româno-bavareze. „Împreună cu miniştri români şi cu deputatul minorităţii ger

Percheziţii ale procurorilor DNA la IPJ Cluj

Mediafax acum 5 ore
„Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Cluj, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni asimilate celor de corupţie, săvârşite în cursul anului 2024, de

Război în Gaza, ziua 254. Benjamin Netanyahu desființează cabinetul de război israelian

Press Alert acum 4 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a desființat cabinetul de război al țării, a declarat un oficial israelian pentru CNN. Decizia lui Netanyahu vine după ce liderul opoziției, Benny Gantz, și-a anunțat săptămâna trecută retragerea din acest orga

UPDATE - Iaşi: Un autocar cu 55 de persoane şi două maşini în care se aflau şapte persoane, accident la Podu Iloaiei / Plan Roşu de Intervenţie / Se verifică starea tuturor celor implicaţi

News.ro acum 6 ore
Autorităţile din Iaşi au activat, luni, Planul Roşu de Intervenţie după ce un autocar cu 55 de persoane şi două maşini s-au ciocnit la Podu Iloaiei. UPDATE: ”În accidentul rutier au fost implicate un autocar (53 pasageri şi 2 soferi) şi 2 autoturism

Vreme capricioasă în următoarele două săptămâni. Cum arată prognoza meteo actualizată

Ziare.com acum 47 minute
Administrația Națională de Meteorologie a actualizat luni, 17 iunie, prognoza pentru următoarele două săptămâni, până la 1 iulie. Vremea va continua să fie caniculară în toate regiunile ţării, cu valori termice ce se vor apropia chiar şi de 38 de gr

Vremea

București
acum

33°
lun.

20°/34°
mar.

21°/33°
mie.

21°/36°
joi

23°/39°
Iasi
acum

29°
lun.

17°/29°
mar.

17°/29°
mie.

19°/32°
joi

20°/30°
Constanta
acum

30°
lun.

20°/30°
mar.

21°/25°
mie.

20°/25°
joi

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

27°
lun.

15°/27°
mar.

16°/27°
mie.

17°/30°
joi

21°/29°
Timisoara
acum

30°
lun.

17°/30°
mar.

18°/33°
mie.

20°/36°
joi

21°/36°