Doi tineri alpinişti, dintre care un spaniol, au fost găsiţi, sâmbătă seară, morţi din cauza frigului în masivul Mont-Blanc la o altitudine de circa 4.400 de metri, relatează agenţia italiană de presă Ansa, preluată de AFP.
Cealaltă victimă, o tânără, provine "probabil din Europa de Est", precizează Ansa.
Trupurile neînsufleţite au fost găsite în apropiere de Dome du Gouter, pe culmea care marchează frontiera dintre Franţa şi Italia, în apropiere de drumul cel mai folosit spre refugiul Gouter, pe versantul francez al masivului.
Cei doi tineri făceau parte dintr-un grup de patru alpinişti plecaţi, vineri, pentru o excursie la mare altitudine, moment în care au fost surprinşi de o furtună. Doi dintre ei au reuşit, cu ultimele puteri, să coboare în vale pentru a da alarma.
Trupurile neînsufleţite ale prietenilor lor au fost găsite, sâmbătă seară, de echipele de salvamontişti, notează Agerpres.
Joi, nouă alpinişti britanici, germani, spanioli şi elveţieni şi-au pierdut viaţa într-o avalanşă în masivul Mont-Blanc, cea mai mare tragedie din Alpii francezi din ultimii zece ani. Avalanşa s-a soldat de asemenea şi cu 12 răniţi.