În localitatea Hard din districtul Bregentz din Austria s-a dat startul unei noi ediţii a Campionatului European de handbal juniori U 18, la care participă pentru a doua oară din istorie şi formaţia ţării noastre.
Dacă la ediţia din 2004, România a avut o comportare deosebit de modestă clasându-se pe penultimul loc 15 în ierarhie, de data aceasta, elevii pregătiţi de foştii internaţionali Titel Răduţă şi Narcis Câţu au obţinut o victorie în compania formaţiei Elveţiei şi o înfrângere cu campioana europeană, Croaţia. Se speră ca în ultimul meci al grupei preliminare să depăşească formaţia Spaniei pentru calificarea în grupele principale.
România- Elveţia 30- 29 (16-16)
România: Iancu (Bucătaru,Bobeică ) - Dan Racoţea 8, Beşliu 7, Nistor 4, Szasz 4 , Bălan 2, Negru 2, Şomlea 2,Militaru 1,Budui, Burlacu, Rotaru, Sincelean, Macovei. Antrenori: Titel Răduţă,Narcis Câţu.
O partidă deosebit de echilibrată, în care cele două formaţii au avut conducerea pe rând, victoria fiind stabilită după consumarea timpului regulamentar de joc printr-o aruncare de la 9 m. executată cu precizie peste zid de braşoveanul de la Rom Cri , Dan Racoţea. Jucătorul de sub Tâmpa se dovedeşte a fi deosebit de valoros, el fiind cu un an mai mic decât vârsta competiei.Va înplini 17 ani pe 21 iulie. În al doilea meci al primei runde, Croaţia- Spania 40-35 (15-17).
România- Croaţia 24-33 (11-16)
România: Iancu (Bucătaru, Bobeică)-Dan Racoţea 6,Şomlea 5, Negru 3, Beşliu 3,Militaru 2, Rotaru 3,Nistor 1,Szasz 1, Bălan, Budui, Burlacu, Sincelean.
Cu formaţia Croaţiei, tinerii români
s-au mai confruntat şi în turneul de calificare la turneul final, când s-au declarat învinşi, 30-35. De data aceasta, ea fost mai clară, o victorie croată la 9 goluri diferenţă, după o primă repriză în care românii au pus serioase probleme. Tinerii elevi ai lu