Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Accesul în autobuzele liniilor expres din Capitală, doar pe la prima uşă, unde este controlor RATB

Publicat in Gandul, luni 16 iulie 2012 ·

Persoanele care călătoresc în Capitală cu autobuzele linilor expres 780 şi 783 pot urca, începând de luni, doar pe la prima uşă, unde un controlor va verifica dacă sunt validate cardurile de călătorie, RATB urmând să analizeze dacă măsura va fi aplicată la toate liniile de transport.

Măsura se aplică de luni, 16 iulie, pe liniile expres 780 şi 783 şi face parte dintr-un proiect-pilot iniţiat de Regia Autonomă de Transpor Bucureşti (RATB) "pentru organizarea mai eficientă a activităţii de verificare şi gestionare a fluxului de călători", se arată într-un comunicat de presă al RATB remis, luni, agenţiei MEDIAFAX.

Astfel, un reprezentant al corpului de control al RATB va fi prezent în fiecare autobuz care circulă pe liniile expres 780 şi 783.

Călătorii vor putea să urce în autobuzele celor două linii expres doar pe la prima uşă, unde agentul de control va oferi informaţii privind validarea titlurilor de călătorie şi, totodată, va monitoriza această activitate.

"Persoanele care nu au deţin un titlu de transport valabil vor fi îndrumate, în vederea achiziţionării, către cel mai apropiat punct de comercializare a acestora", potrivit RATB.

Reprezentanţii Regiei au precizat că măsura a fost luată pentru îmbunătăţirea condiţiilor de transport, atât prin reducerea şi prevenirea călătoriilor frauduloase, cât şi prin oferirea de informaţii călătorilor în timp real, având în vedere caracterul special al celor două linii.

În urma rezultatelor obţinute în cadrul proiectului, Regia va analiza oportunitatea implementării acestei măsuri la nivelul tuturor linii de transport.

Autobuzele liniei expres 780 circulă între Gara de Nord şi Aeroportul Otopeni pe traseul Gara Basarab, Gara de Nord, Clăbucet, Piaţa Presei Libere, Aeroport Băneasa, AMCO, Primăria Otopeni, Aeroportul Internaţional "Henri Coandă" - Plecări, Aeroportul "Henri Coandă"

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Avertizări de caniculă în aproape toată țara. Cod roșu, sâmbătă și duminică, pentru mai multe județe

Press Alert acum o ora
Avertizările de caniculă pentru ziua de sâmbătă Meteorologii au emis vineri o avertizare Cod roșu de caniculă, care vizează sâmbătă cinci județe, iar duminică opt județe și Capitala. Astfel, sâmbătă, în județele Dolj, Olt, Teleorman și sudul județel

Roberto Baggio, bătut de hoți înarmați de față cu familia sa în propria casă! » Legenda Italiei a ajuns la spital

Gazeta Sporturilor acum 43 minute
Roberto Baggio (57 de ani), legendarul mijlocaș ofensiv al Italiei, a fost victima unui jaf violent alături de familia sa, joi seară, în timp ce urmărea partida de la .

Premierul Marcel Ciolacu „Introducem azi salariul minim european în România în concordanţă cu directiva europeană“

Ziua Constanta acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, vineri, că Guvernul va introduce salariul minim european în România. Măsura va fi luată cu scopul de a proteja puterea de cumpărare şi de a ridica salariul mediu brut la "cât mai aproape de 50% din salariul mediu

Ciolacu i-a cerut ministrului de Interne să pregătească proiectul privind alegerile prezidenţiale

Mediafax acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu i-a cerut vineri ministrului de Interne să pregătească proiectul de hotărâre privind organizarea alegerilor prezidenţiale. Primul tur ar urma să aibă loc în 15 sau 29 septembrie.

Ultima zi de școală pentru elevi, înainte de vacanță. Calendarul anului școlar 2024-2025

Ziare.com acum 3 ore
Elevii întră în vacanță vineri, 21 iunie, după finalizarea cursurilor. Vor reveni la cursuri luni, 8 septembrie, indiferent dacă alegerile prezidențiale vor avea loc în luna septembrie sau decembrie. Calendarul complet al anului școlar 2024-2025 a f

ASF propune plafonarea tarifelor RCA până la 30 septembrie. Anunţul făcut de Marcel Ciolacu

Mediafax acum o ora
„Mă bucur că Autoritatea de Supraveghere Financiară propune oficial prelungirea plafonării tarifelor RCA până la 30 septembrie 2024. Este o măsură necesară pentru a împiedica apariţia unor dezechilibre în piaţă”, a spus Marcel Ciolacu. Acesta a anun

Ciolacu, despre recalcularea pensiilor: se încearcă specularea de către unele firme de arhivare

Mediafax acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat că unele firme de arhivare încearcă să speculeze procedura prin care pensionarii vor primi acasă plicurile cu decizia de recalculare a pensiei. Este ilegal şi imoral, cei responsabili trebuie sancţionaţi, a spus Ci

Guvernul majorează bugetul schemei de ajutor de stat „Creditul Fermierului”

Mediafax acum o ora
Guvernul a decis să majoreze bugetul schemei de ajutor de stat „Creditul Fermierului”. Decizia este luată în şedinţa de vineri a Executivului.

Joe Biden l-a depășit pe Trump în preferințele americanilor, arată un sondaj al conservatorilor de la Fox News FOTO

Ziare.com acum 23 minute
Un sondaj de opinie arată că Joe Biden a urcat pe primul loc în preferințele americanilor pentru alegerile prezidențiale SUA din octombrie. Cifrele au fost publicate tocmai de Fox News, canal de știri care este acuzat că face propagandă republicană

Republica Moldova, un pas mai aproape de UE. Maia Sandu a semnat decretul privind iniţierea negocierilor de aderare a ţării la UE

Mediafax acum 47 minute
„Azi am semnat Decretul privind iniţierea negocierilor de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană. De asemenea, la şedinţa Comisiei Naţionale pentru Integrare Europeană, am discutat despre poziţia generală de negocieri a ţării noastre, ce

Vremea

București
acum

27°
vin.

21°/32°
sâm.

20°/35°
dum.

20°/36°
lun.

21°/35°
Iasi
acum

24°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/32°
dum.

19°/29°
lun.

19°/25°
Constanta
acum

26°
vin.

20°/26°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

28°
vin.

17°/30°
sâm.

18°/33°
dum.

17°/28°
lun.

18°/26°
Timisoara
acum

31°
vin.

20°/37°
sâm.

21°/39°
dum.

20°/32°
lun.

18°/31°