Calendarul popular al românilor arată astăzi miezul lui Cuptor, lună aflată sub semnul fenomenelor meteorologice extreme, al serbărilor solare ce dau frâu liber apropierii erotice, al muncii câmpului dar şi al interdicţiilor de tot felul impuse de divinităţi mito-folclorice răzbunătoare. Oamenii se roagă să nu-i atingă furia lor, aprind lumânarea păstrată de la Paşti, afumă mâţişorii de salcie de la Florii, le ţin zilele prin nelucru, odihnă şi serbări. Iar aceste serbări, organizate mai ales în comunităţile tradiţionale pastorale, sunt cadrul celor mai fierbinţi poveşti de iubire, aduse an de an de sărbătorile focului din luna lui Cuptor.

"Hora Sântiliei” este o tradiţie prenupţială potrivit căreia tinerii păstori coboară în această săptămână în sat pentru a dărui fetei iubite un caş şi o furcă de tors. Aceste daruri constituie un fel de legământ între cei doi îndrăgostiţi până la nedeia organizată câteva zile mai târziu, de Sf. Ilie, când - în văzul întregii comunităţi - fata este luată la joc şi introdusă în horă. Fetele care nu sunt băgate în horă la Sântilie au o mare problemă, ele nu mai pot fi peţite tot anul, fiind nevoite să aştepte luna lui Cuptor a anului următor. "Hora Sântiliei” devine astfel o metaforă pentru comunitate, delimitând un spaţiu sacru. Intrarea în cerc, în ritm, presupune asumarea unei posibile iniţieri, deoarece jocul este investit, pe măsură ce se desfăşoară, cu semnificaţia unui act sacru. Cercul se poate deschide acelora care au lăsat în urmă vârsta copilăriei, o perioadă de doliul sau boală şi se poate închide celor răi sau celor care nu au respectat normele morale transmise prin generaţii.

Tot de sorginte pastorală cu puternice conotaţii erotice este şi sărbătoarea cunoscută sub numele de "Miţuitul Mieilor” (tunsul mieilor). Are loc în miez de vară pastorală şi constituie, de fapt, prima întâlnire a ciobanilor cu nevest