În contextul dezbaterilor recente din România privind legitimitatea și aplicabilitatea în cadrul naţional a legislaţiei europene, Europuls consideră necesare anumite precizări privind relaţia dintre legislaţia adoptată la nivelul Uniunii Europene și cadrul legislativ aplicabil în România. Vom arăta, în primă instanţă, care este delimitarea de competenţe între nivelul european și cel naţional, vom evidenţia în continuare relaţia juridică dintre dreptul european și dreptul naţional și, în cele din urmă, vom încerca să cuantificăm impactul legislaţiei europene în România. Vom constata, astfel, nu doar că legislația aplicabilă în România este creată într-o proporţie considerabilă de către instituţiile UE dar, mai mult, legislaţia europeană primează asupra tuturor actelor emise de instituţiile statului român.

Delimitarea de competenţe între Uniunea Europeană și statele membre

Uniunea Europeană este o comunitate economică, politică și juridică, în care statele membre au decis, prin decizia lor suverană privind adeziunea, să cedeze o parte a competențelor naționale în favoarea instituțiilor europene.

Conform Tratatului privind Funcționarea Uniunii Europene (TFUE), competențele UE se împart în 3 categorii:

Competenţe exclusive (art. 3 TFUE): uniunea vamală, politica de concurență, politica monetară, conservarea resurselor biologice ale mării, politica comercială și încheierea de acorduri internaționale în domenii proprii Uniunii, spre exemplu acorduri comerciale sau de scutire de vize. În aceste domenii, numai Uniunea Europeana poate emite acte legislative obligatorii, aplicabile în ansamblul UE, statele membre putând legifera în aceste sectoare numai cu acordul Uniunii.

Competenţe partajate (art. 4 TFUE): piața internă, politica socială, coeziunea, agricultura, pescuitul, mediul, energia, transporturile, rețelele transeuropene, prot