Cum vede Mircea Băsescu, fratele preşedintelui suspendat, declaraţiile vicepreşedintelui PNL, Relu Fenechiu, referitoare la politizarea justiţiei în timpul mandatelor lui Traian Băsescu, o justiţie care, potrivit lui Fenechiu, l-a protejat pe acesta? Cum crede Mircea Băsescu că va fi justiţia de după referendum dacă la guvernare se vor afla Victor Ponta şi Crin Antonescu? Acestea sunt două întrebări la care Mircea Băsescu a răspuns pentru cotidianul ZIUA de Constanţa.
Duminică, vicepreşedintele PNL, Relu Fenechiu, a declarat că în regimul lui Traian Băsescu s-a manifestat „cea mai mare politizare a justiţiei" în post-comunism. Organele de urmărire penală, judecătorii şi poliţiştii au fost supuşi celei mai mari presiuni publice şi politice, a mai susţinut acesta. Tot vicepreşedintele PNL a adăugat: „Este de notorietate faptul că fratele lui Traian Băsescu, Mircea Băsescu, folosindu-se de protecţia fratelui de la Cotroceni, conduce mafia din Portul Constanţa", Fenechiu întrebându-se retoric, în acest context „Unde era justiţia independentă?"
„Lăsaţi-l pe Fenechiu în pace!"
Fratele preşedintelui suspendat, Mircea Băsescu, consideră că afirmaţiile lui Fenechiu nu merită comentate. „Daţi-mi voie să nu comentez astfel de afirmaţii. E campanie... Lăsaţi-l pe Fenechiu în pace!", a declarat Mircea Băsescu. Fratele preşedintelui a mai adăugat că speră că aceste atacuri nu prefigurează începutul unei vânători îndreptate împotriva oamenilor politici aflaţi în opoziţie. La întrebarea cum credeţi că va fi justiţia de după referendum dacă la guvernare se vor afla Victor Ponta şi Crin Antonescu, Mircea Băsescu a răspuns că nu poate şti cum va fi, dar că „trebuie să fie independentă şi lăsată să-şi facă treaba". Cum vede Mircea Băsescu, fratele preşedintelui suspendat, declaraţiile vicepreşedintelui PNL, Relu Fenechiu, referitoare la politizarea justiţiei în t