REFERENDUM 2012. Campania pentru referendum a început, siteul oficial al scrutinului este online, iar mesajele pentru şi împotriva demiterii lui Traian Băsescu au început să "inunde" internetul. REALITATEA.NET a alcătuit un top al celor mai interesante, dure, puternice afişe de campanie, oficiale sau nu, răspândite în mediul online.
Referendumul pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu va avea loc la 29 iulie 2012.
La 6 iulie 2012, Parlamentul României vota în favoarea suspendării lui Traian Băsescu. 256 de parlamentari au votat pentru suspendare.
Este primul pas spre demiterea lui Traian Băsescu, însă această hotărâre este lăsată în mâinile populaţiei. La REFERENDUM 2012, pe 29 iulie, românii vor decide dacă vor să îl demită pe Traian Băsescu.
USL dorea ca la REFERENDUM 2012, Traian Băsescu să poată fi decis cu jumătate plus unu din totalul voturilor exprimate. Astfel, chiar dacă la urne se prezentau 30% dintre alegători, să spunem, dacă jumătate plus unu din aceştia votau pentru demitere, preşedintele era demis şi se organizau noi alegeri prezidenţiale.
Însă, la 10 iulie 2012, Curtea Constituţională a decis că, la REFERENDUM 2012, preşedintele poate fi demis numai dacă la urne se prezintă 50% plus unu dintre alegători (circa 9 milioane de oameni), iar jumătate dintre aceştia votează pentru demitere.
REFERENDUM 2012 - Sondaj de opinie
Sondajul de opinie publicat la 8 iulie și realizat de IMAS la comanda "Europa FM" a arătat că în favoarea demiterii lui Traian Băsescu ar vota 64,3% dintre români, în timp ce pentru șeful statului ar vota 27,4%. De asemenea, sondajul arată că prezența la vot ar urma să fie de 79,8%. Totuşi, la REFERENDUMUL pentru demiterea preşedintelui, organizat în 2007, doar 44% dintre români s-au prezentat la vot.
REFERENDUM 2012: TRAIAN BĂSESCU anunţă că ar