Filmul de animaţie "Epoca de gheaţă 4: Continente în derivă" se menţine în poziţia de lider al box office-ului românesc de weekend, cu încasări de 728.241 de lei şi 34.507 spectatori, informează Asociaţia Film România.
Unul dintre cele mai iubite triouri din istoria cinematografiei - Manny, Diego şi Sid - porneşte în cea mai mare aventură de până acum, după ce un cataclism trimite în derivă un întreg continent. Separaţi de restul turmei, ei folosesc un aisberg pe post de barcă improvizată şi se lansează într-o epopee maritimă în încercarea disperată de a-i găsi pe ceilalţi. Înainte să devină eroi şi să reuşească imposibilul, Manny şi gaşca lui sunt supuşi celor mai grele încercări prin care au trecut vreodată. Se confruntă cu tot soiul de creaturi marine exotice, explorează cu curaj o nouă lume, plină de pericole necunoscute, şi se luptă cu piraţi nemiloşi. Bineînţeles că din această aventură nu putea lipsi Scrat, a cărui reuniune cu ghinda sa blestemată îl catapultează în locuri în care nicio veveriţă preistorică nu a mai ajuns vreodată. Printre actorii care dau voce simpaticelor personaje se numără Ray Romano (Manny), John Leguizamo (Sid), Denis Leary (Diego) şi Queen Latifah (Ellie).
Primele trei filme din franciza "Ice Age" au generat încasări de aproape 2 miliarde de dolari pe plan mondial.
Pe locul al doilea în box office-ul de weekend s-a clasat premiera "Uimitorul Om- Păianjen", care a avut încasări de 685.674 de lei şi 31.720 de spectatori. Peter Parker (interpretat de Andrew Garfield) este un licean retras, abandonat de părinţi în copilărie şi lăsat în grija unchiului Ben (interpretat de Martin Sheen) şi a mătuşii May (interpretată de Sally Field). Ca mulţi alţi tineri de vârsta lui, Peter este în căutarea propriei identităţi. În acelaşi timp, trăieşte prima sa dragoste - cu Gwen Stacy (interpretată de Emma Stone).