Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Efect de domino în scandalul Libor

Publicat in Romania Libera, marți 17 iulie 2012 ·

Justiţia americană a adunat elemente în vederea urmăririi penale contra mai multor bănci şi membri ai personalului lor în afacerea manipulării Libor, una dintre principalele taxe de referinţă pentru lumea finanţei la scară mondială.

După Marea Britanie, Statele Unite au deschis, la rân­dul lor, o anchetă penală privind afacerea manipulării între 2005 şi 2009 a taxei Libor şi sunt în curs de constituire dosarele de acuzare contra mai multor insti­tuţii financiare şi a angajaţilor acestora, în special brokerii băncii Barclays, principala incriminată. Luna trecută, banca a admis că a manipulat rata Libor, dezvăluind astfel un scandal care ar putea implica zeci de insti­tu­ţii financiare, şi a acceptat să plătească o amendă de 453 mili­oa­­ne dolari, dar acordul nu o pune la adăpost de urmărirea în jus­tiţie. În Marea Britanie, ancheta a determinat deja trei responsabili ai Barclays să demisioneze. Ancheta Departamentului de Justiţie s-a adăugat alteia dusă de autorităţile americane de reglementare financiară şi unui număr de plângeri colective în recurs ale investitorilor.

Perspectiva acestor urmăriri în justiţie ar urma să determine unele in­sti­tuţii financiare să ajungă la acorduri cu guvernul pentru a evi­ta urmăririle şi condamnările, aşa cum permite legea americană. La 27 iunie, Barclays a anun­­ţat că va plăti, după negocieri, circa 360 milioane dolari pentru a pune capăt anchetelor auto­ri­tăţilor de reglementare din SUA şi din Marea Britanie. La rândul său, Der Spiegel relatează că Deutsche Bank a propus auto­rităţi­lor europene şi elveţiene să coopereze cu anchetatorii pentru a evita condamnări prea grele. Insti­tuţia a mai solicitat să bene­fi­cieze de statutul de „martor pocăit". Acest statut care îi permite să atenueze pagubele - atât cele financiare, cât şi cele care îi afectează imaginea - nu va putea exo­nera total banca german

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Avertizări de caniculă în aproape toată țara. Cod roșu, sâmbătă și duminică, pentru mai multe județe

Press Alert acum o ora
Avertizările de caniculă pentru ziua de sâmbătă Meteorologii au emis vineri o avertizare Cod roșu de caniculă, care vizează sâmbătă cinci județe, iar duminică opt județe și Capitala. Astfel, sâmbătă, în județele Dolj, Olt, Teleorman și sudul județel

Roberto Baggio, bătut de hoți înarmați de față cu familia sa în propria casă! » Legenda Italiei a ajuns la spital

Gazeta Sporturilor acum 41 minute
Roberto Baggio (57 de ani), legendarul mijlocaș ofensiv al Italiei, a fost victima unui jaf violent alături de familia sa, joi seară, în timp ce urmărea partida de la .

Premierul Marcel Ciolacu „Introducem azi salariul minim european în România în concordanţă cu directiva europeană“

Ziua Constanta acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, vineri, că Guvernul va introduce salariul minim european în România. Măsura va fi luată cu scopul de a proteja puterea de cumpărare şi de a ridica salariul mediu brut la "cât mai aproape de 50% din salariul mediu

Ciolacu i-a cerut ministrului de Interne să pregătească proiectul privind alegerile prezidenţiale

Mediafax acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu i-a cerut vineri ministrului de Interne să pregătească proiectul de hotărâre privind organizarea alegerilor prezidenţiale. Primul tur ar urma să aibă loc în 15 sau 29 septembrie.

Ultima zi de școală pentru elevi, înainte de vacanță. Calendarul anului școlar 2024-2025

Ziare.com acum 3 ore
Elevii întră în vacanță vineri, 21 iunie, după finalizarea cursurilor. Vor reveni la cursuri luni, 8 septembrie, indiferent dacă alegerile prezidențiale vor avea loc în luna septembrie sau decembrie. Calendarul complet al anului școlar 2024-2025 a f

ASF propune plafonarea tarifelor RCA până la 30 septembrie. Anunţul făcut de Marcel Ciolacu

Mediafax acum o ora
„Mă bucur că Autoritatea de Supraveghere Financiară propune oficial prelungirea plafonării tarifelor RCA până la 30 septembrie 2024. Este o măsură necesară pentru a împiedica apariţia unor dezechilibre în piaţă”, a spus Marcel Ciolacu. Acesta a anun

Ciolacu, despre recalcularea pensiilor: se încearcă specularea de către unele firme de arhivare

Mediafax acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat că unele firme de arhivare încearcă să speculeze procedura prin care pensionarii vor primi acasă plicurile cu decizia de recalculare a pensiei. Este ilegal şi imoral, cei responsabili trebuie sancţionaţi, a spus Ci

Guvernul majorează bugetul schemei de ajutor de stat „Creditul Fermierului”

Mediafax acum o ora
Guvernul a decis să majoreze bugetul schemei de ajutor de stat „Creditul Fermierului”. Decizia este luată în şedinţa de vineri a Executivului.

Joe Biden l-a depășit pe Trump în preferințele americanilor, arată un sondaj al conservatorilor de la Fox News FOTO

Ziare.com acum 21 minute
Un sondaj de opinie arată că Joe Biden a urcat pe primul loc în preferințele americanilor pentru alegerile prezidențiale SUA din octombrie. Cifrele au fost publicate tocmai de Fox News, canal de știri care este acuzat că face propagandă republicană

Republica Moldova, un pas mai aproape de UE. Maia Sandu a semnat decretul privind iniţierea negocierilor de aderare a ţării la UE

Mediafax acum 45 minute
„Azi am semnat Decretul privind iniţierea negocierilor de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană. De asemenea, la şedinţa Comisiei Naţionale pentru Integrare Europeană, am discutat despre poziţia generală de negocieri a ţării noastre, ce

Vremea

București
acum

27°
vin.

21°/32°
sâm.

20°/35°
dum.

20°/36°
lun.

21°/35°
Iasi
acum

24°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/32°
dum.

19°/29°
lun.

19°/25°
Constanta
acum

26°
vin.

20°/26°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

28°
vin.

17°/30°
sâm.

18°/33°
dum.

17°/28°
lun.

18°/26°
Timisoara
acum

31°
vin.

20°/37°
sâm.

21°/39°
dum.

20°/32°
lun.

18°/31°