Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ce spune Crin despre telefoanele STS de la sediul lui Băsescu

Publicat in Ziua Veche, miercuri 18 iulie 2012 ·

Crin Antonescu, preşedintele interimar, a declarat marţi seară că preşedintele suspendat Traian Băsescu beneficiază de ‘telefonul special’ de la Serviciului de Telecomunicaţii Speciale printr-o ‘înţelegere elegantă’ pe care a avut-o, dar a punctat că este un serviciu care nu i se cuvine.

‘Şi ăsta este un lucru care mă mâhneşte şi care ţine de degradarea personală a lui Traian Băsescu. Sunt câteva lucruri care sunt în afara luptei politice. Eu consider că oricât am fi de înfocaţi adversari politici, oricâte ne-ar despărţi, există momente, măcar momentele de contact în care trebuie să fim civilizaţi. (…) Chestiunea asta cu telefonul special este una discutabilă. Am discutat astăzi cu generalul Opriş, care este directorul acestui Serviciu, care este certamente un foarte bun profesionist recunoscut şi l-am întrebat. Legea pe care o invocă dânşii, prevederile aprobate şi de CSAT care reglementează cine trebuie să aibă, nu vorbeşte nici de preşedinte interimar, nici de preşedinte suspendat. Vorbeşte de preşedinte. La drept vorbind, domnul Traian Băsescu nu mai este preşedinte al României. Preşedinte suspendat nu este în nomenclatorul de funcţii’, a afirmat Antonescu, la Realitatea TV, întrebat despre informaţiile potrivit cărora la sediul de campanie al preşedintelui suspendat STS ar fi instalat aparatură specială, aşa cum în exclusivitate a anunţat Ziuaveche.ro, transmite Agerpres.

Preşedintele interimar a subliniat că i s-a părut ‘o chestiune de civilitate’, ca respectivul telefon să-i rămână preşedintelui suspendat pe perioada de până la referendum.

‘Nu am fost informat special şi asta i-am reproşat cumva domnului Opriş, ca să evităm o neînţelegere. Domnia sa a spus că a omis, că s-a gândit că s-a mai întâmplat şi în 2007. Nu a căutat să ascundă lucrul ăsta, trebuie să fim corecţi, pentru că mi-a arătat o cărticică pe birou în care erau trecute ins

Articolul in Ziua Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Încă o favorită eliminată în turul trei la Roland Garros - Tabloul optimilor

HotNews acum 59 minute
​Madison Keys a fost eliminată în turul trei la Roland Garros, după ce a fost învinsă în două seturi de Emma Navarro, scor (5)6-7, (3)6-7. Madison KeysFoto: Dubreuil Corinne/ABACA / Abaca Press / Profimedia >> Bianca Andreescu, eliminată în turul tr

Robert Pickton, cel mai mare criminal în serie al Canadei, a murit după ce a fost atacat în închisoare

HotNews acum 41 minute
Robert Pickton, cel mai mare criminal în serie din istoria Canadei şi care este considerat responsabil pentru moartea a peste 50 de femei, a murit vineri, după ce a fost atacat în închisoarea în care îşi ispăşea sentinţa, informează EFE, citată de A

UPDATE - Finala Ligii Campionilor: Real Madrid este foarte aproape de un nou trofeu continental - Vinicius a marcat pentru 2-0 în finala cu Borussia Dortmund - VIDEO

News.ro acum 22 minute
Echipa germană Borussia Dortmund şi formaţia spaniolă Real Madrid îşi dispută, sâmbătă seară, pe stadionul Wembley, cel mai important trofeu continental intercluburi, Liga Campionilor. UPDATE - În minutul 87, Fullkrug a trimis mingea în poarta madri

Şase copii, răniţi uşor după ce un tobogan gonflabil a fost răsturnat de o rafală de vânt, la Oradea

HotNews acum 5 ore
Şase copii au fost răniţi uşor, sâmbătă, în timpul unui eveniment dedicat Zilei Copilului, la Oradea. O rafală de vânt a răsturnat un tobogan pe care se aflau copiii. Trei dintre ei au fost duşi la spital, în cazul celorlalţi trei părinţii refuzând

Tineri răniți după ce s-au oprit cu mașina în peretele unei case. Unde a avut loc accidentul FOTO

Ziare.com acum o ora
Doi tineri au fost răniţi sâmbătă seară, 1 iunie, după ce maşina în care se aflau a părăsit partea carosabilă, a rupt un gard şi s-a oprit în zidul unei case de pe raza localităţii Broscăuţi, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii

Artiştii invitaţi la concertul de Ziua Copilului de la Medgidia au fost ameninţaţi cu moartea. Organizatorii întăresc securitatea

Mediafax acum 7 ore
Artiştii invitaţi la concertul de Ziua Copilului de la Medgidia au primit mesaje de ameninţare cu moartea. Ei au depus plângere la Poliţie. Organizatorii evenimentului au decis să întărească securitatea.

Incident pe Aeroportul Arad, la un eveniment auto. Un adolescent a fost rănit

Press Alert acum 3 ore
O copertină smulsă de vânt a căzut peste un tânăr. Victima rănită grav a fost transportată la spital. Incidentul s-a produs sâmbătă pe Aeroportul Arad în timpul unui eveniment auto. IPJ Arad anunță că polițiștii Serviciului Județean de Poliție Trans

FOTO Un autoturism a luat foc în mers, pe autostradă, în Giurgiu. Şoferul şi pasagerii au reuşit să iasă teferi din maşină

HotNews acum 4 ore
Un autoturism în care se aflau mai multe persoane a luat foc, sâmbătă după-amiază, pe autostrada Bucureşti-Piteşti. Şoferul a tras pe banda de urgenţă, iar el şi pasagerii au ieşit teferi din maşină. Autoturismul a ars complet, pompierii stabilind c

Principalul partid de opoziţie din Germania, vizat de un atac cibernetic: ”Modul în care a fost efectuat indică un personaj foarte profesionist”

Ziare.com acum 24 minute
Uniunea Creştin Democrată din Germania (CDU), principalul partid de opoziţie din ţară, a fost afectată de un atac cibernetic de proporţii şi, ca măsură de precauţie, a deconectat părţi din infrastructura sa informatică, au anunţat sâmbătă, 1 iunie,

Giorgia Meloni: Parlamentul European ar trebui să se inspire din modelul italian de guvernare

HotNews acum o ora
Următorul legislativ european ar trebui să copieze actualul model italian de guvernare, reunind toate partidele de la dreapta spectrului politic pentru a guverna împreună, a afirmat sâmbătă premierul Italiei, Giorgia Meloni. Giorgia MeloniFoto: Paci

Vremea

București
acum

22°
sâm.

19°/31°
dum.

18°/30°
lun.

20°/33°
mar.

20°/31°
Iasi
acum

23°
sâm.

15°/31°
dum.

18°/29°
lun.

16°/31°
mar.

18°/32°
Constanta
acum

21°
sâm.

18°/25°
dum.

19°/26°
lun.

20°/25°
mar.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

19°
sâm.

14°/25°
dum.

14°/24°
lun.

13°/26°
mar.

14°/21°
Timisoara
acum

16°
sâm.

15°/28°
dum.

14°/27°
lun.

16°/25°
mar.

14°/22°