Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CE: Implementarea rapidă a angajamentelor guvernului român este crucială

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 17 iulie 2012 ·

Implementarea efectivă şi rapidă a angajamentelor guvernului român va fi crucială, iar Comisia va continua să monitorizeze situaţia şi în contextul Mecanismului de cooperare şi verificare (MCV), anunță o declarație a CE dată publicității în această seară.

Angajamentele suplimentare privind statul de drept şi independenţa sistemului judiciar din România, date în scris de premierul Victor Ponta în urma convorbirii telefonice avute, luni seara, cu preşedintele CE, înseamnă că, dacă aceste angajamente vor fi implementate aşa cum s-a anunţat, atunci toate cererile lui Jose Manuel Barroso din întâlnirea cu Victor Ponta din 12 iulie sunt sau vor fi îndeplinite, relevă declaraţia executivului UE, citată de Agerpres.

„Raportul privind România care va fi adoptat mâine (miercuri) de către Colegiul Comisarilor va fi actualizat în consecinţă'', mai menţionează declaraţia CE.

În cadrul MCV, introdus la aderarea României şi a Bulgariei la UE în ianuarie 2007, Comisia Europeană adoptă în fiecare an câte două rapoarte privind progresele în reforma justiţiei şi combaterea corupţiei în cele două ţări.

Raportul CE din luna februarie are un caracter pur tehnic, iar cel din iulie conţine şi aprecieri politice. Raportul CE de miercuri va fi unul cuprinzător, care va include o analiză detaliată a rezultatelor obţinute de România şi Bulgaria în reforma justiţiei şi combaterea corupţiei în cei cinci ani trecuţi de la intrarea celor două ţări în Uniunea Europeană.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marius Baţu, o legendă a muzicii folk din România, a murit la 65 de ani

News.ro acum 2 ore
Marius Baţu, o legendă a muzicii folk din România, fost colaborator al trupei Holograf şi al formaţiei Pasărea cu Colibri, a murit la 65 de ani.

Marina Voica, după moartea lui Gabriel Cotabiță: „Nu-mi vine să mai trăiesc. Sunt dărâmată!”

Adevarul acum 11 minute
Moartea lui Gabriel Cotabiță i-a tulburat, sâmbătă, pe artiștii care i-au fost cântărețului nu doar colegi, ci și prieteni. Printre marile nume din lumea muzicii românești care îl deplâng se numără și Marina Voica.

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Peste 103.000 de români din străinătate au votat până la ora 15.00. În 2019, până la aceeaşi oră, votaseră peste 153.000 de persoane

News.ro acum 34 minute
Peste 103.000 de români din străinătate au votat la alegerile prezidenţiale.până sâmbătă, la ora 15.00. În 2019, până la aceeaşi oră, numărul votanţilor era de peste 153.000 de persoane. Conform site-ului prezenta.roaep.ro, 103.863 de persoane au vo

Fermierii polonezi blochează punctul de trecere a frontierei cu Ucraina

Ziua Constanta acum 54 minute
Fermierii polonezi au început să blocheze, sâmbătă, un important punct de trecere a frontierei cu Ucraina pentru a protesta faţă de politicile guvernului şi pentru a denunţa acordul Uniunii Europene cu ţările Mercosur, relatează AFP. La punctul de t

Cum și până când se poate merge în China fără viză. Anunțul făcut de MAE

Ziare.com acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) al României a transmis o serie de precizări în care anunță ce condiții trebuie îndeplinite de cetățenii români care vor să călătorească, fără viză, în Republica Populară Chineză. Precizările MAE sunt incluse într-

Viscol în zona montană a judeţului Gorj

Mediafax acum 43 minute
Pe DN 67C, zona Rânca, se acţionează permanent cu utilaje cu lamă pentru menţinerea circulaţiei fără restricţii, anunţă DRDP Craiova. Drumarii fac apel la şoferi să nu parcheze pe partea carosabila pentru a permite intervenţia echipelor de deszăpezi

MAI: Poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la 189 posibile incidente electorale în campania pentru alegerile prezidenţiale / Angajaţii MAI au dat amenzi de aproape 22.000 de lei / Nu au fost sesizate infracţiuni de corupere a alegătorilor - FOTO, VDEO

News.ro acum 3 ore
Poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la săvârşirea a 189 de posibile incidente electorale în cadrul campaniei pentru alegerile prezidenţiale, fiind cu 17% mai puţine faţă de precedenta campanie pentru alegerea preşedintelui României, a anunţat pur

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, s-a întâlnit cu Donald Trump în SUA

Mediafax acum 4 ore
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, s-a întâlnit vineri cu preşedintele ales al SUA, Donald Trump. Întâlnirea a avut loc la Palm Beach, Florida, conform unui purtător de cuvânt al Alianţei.

Hoţii au furat din casa fiului lui Florin Salam mai multe genţi şi bijuterii

Mediafax acum 3 ore
„La data de 22 noiembrie 2024, în jurul orei 23:30, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti- Secţia 26 Poliţie au fost sesizaţi, prin apel 112, de către un bărbat, cu privire la faptul că din locuinţa sa, din Sect

Tenis de masă: Bernadette Szocs a câştigat medalia de bronz la Turneul Campioanelor

News.ro acum 5 ore
Jucătoarea de tenis de masă Bernadette Szocs a cucerit, sâmbătă, medalia de bronz la Turneul Campioanelor de la Fukuoka, după ce s-a oprit în semifinalele tabloului de simplu.

Vremea

București
acum

sâm.

3°/6°
dum.

1°/7°
lun.

2°/7°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/5°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

4°/16°
dum.

2°/7°
lun.

3°/6°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

-5°/2°
dum.

-5°/2°
lun.

-0°/4°
mar.

0°/5°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/3°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/8°