Câteva ore înainte de concertul de la Sala Palatului, din 5 noiembrie 2009, Jon Lord a acordat Jurnalului Naţional un interviu, în exclusivitate. Cu acest prilej a explicat de ce, în 2002, a plecat din grupul pe care l-a înfiinţat împreună cu Ritchie Blackmore.
● Jurnalul Naţional: Împreună cu Keith Emerson ai reuşit, în premieră, un mix magic între rock şi muzică clasică. De unde a venit ideea?
Jon Lord: Ascult muzică clasică de când eram puşti, iar la 6 ani am început să cânt, la pian, tot muzică clasică. Era muzica pe care şi tatăl meu o cânta în casă, pe care o ascultam la radio. Deci, aşa mi-am început viaţa, cu muzică cântată de orchestră. Apoi, în adolescenţă am auzit rock and roll şi a fost ceva de genul, wow! Dar când am descoperit rockul nu mi-am pierdut dragostea pentru muzica clasică, le-am păstrat pe amândouă în suflet. Iar pe la 20 de ani, când am ajuns muzician profesionist, a devenit, aproape inevitabil să pun împreună cele două genuri. În prima mea trupă am început să improvizez, să introduc elemente clasice în blues, iar când am pornit la drum cu Deep Purple, am continuat să fac asta.
Şi iată cum, după 40 de ani, cânt aceeaşi "combinaţie".
● Mi-a plăcut foarte mult albumul PAL, supergrupul format din Ian Paice, Tony Ashton şi Jon Lord. De ce n-aţi continuat acel proiect?
Tony e vinovat de asta, el nu se simţea confortabil fiind în centrul atenţiei, s-a simţit intimidat de presiune. Aşa că el a făcut pasul înapoi şi fără Tony Ashton nu a mai fost posibil să continuăm. Era şi un proiect foarte scump, două clape, bass, tobe şi chitară, doi solişti, patru suflători, un adevărat big band. Dar sunt mândru de ce s-a făcut acolo şi mă bucur mult să aflu că şi ţie ţi-a plăcut.
● Cânţi extraordinar de bine şi blues, cu The Hoochie Coochie Men. Ce iubeşti mai mult, clasică, rock sau blues?
Iubesc toată
