Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Euro-2012: Încasările şi numărul de bilete vândute au fost mai mari decât în 2008

Publicat in Pro Sport, miercuri 18 iulie 2012 ·

Campionatul European de fotbal din 2012, organizat de Polonia şi Ucraina, a înregistrat un progres în privinţa vânzării biletelor şi a încasărilor, comparativ cu cifrele de la ediţia din 2008, din Elveţia şi Austria, a anunţat, marţi, un responsabil al UEFA, informează AFP.

"Am avut 1,44 milioane de spectatori şi am vândut toate biletele disponibile. Este prima dată când am vândut sută la sută din bilete. Numărul cel mai mare de spectatori s-a înregistrat la meciul Suedia - Anglia, din faza grupelor, disputat la Kiev: 64.640 de persoane", a declarat Martin Kallen, director în cadrul UEFA.

Kallen a precizat că media de spectatori a fost 46.650 de persoane, mai ridicată decât cea de la ediţia din Elveţia şi Austria, unde stadioanele au fost mai mici.

Martin Kallen a recunoscut însă că a fost o problemă cu locurile goale de pe stadioane, vizibile în timpul transmisiunilor în direct. "Am vândut toate biletele, dar stadioanele au fost ocupate în proporţie de 98,6 la sută, astfel că în timpul unor meciuri se puteau vedea locuri goale. Au fost vândute toate, dar oamenii nu au venit", a explicat el.

Încasările înregistrate de UEFA la Euro-2012 au fost de 1,383 miliarde de euro, mai mari decât cele de la Campionatul European din 2008, de 1,351 miliarde.

Din drepturile de televizare, UEFA a obţinut 815 milioane de euro, cu 35 de milioane de euro mai mult decât în 2008.

Euro-2012 a fost prima ediţie a competiţiei continentale organizată dincolo de fosta Cortină de Fier, ceea ce a provocat îndoieli în privinţa capacităţii de găzduire a turneului în cele mai bune condiţii. Însă atmosfera excelentă din timpul turneului a fost aplaudată atât de UEFA cât şi de suporteri. Aproape 2,2 milioane de persoane au urmărit meciurile în zona pentru fani din Kiev şi 1,4 milioane la Varşovia.

"Am avut un turneu care ne-a depăşit aşteptările. A fos

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ultima zi de școală pentru elevi, înainte de vacanță. Calendarul anului școlar 2024-2025

Ziare.com acum o ora
Elevii întră în vacanță vineri, 21 iunie, după finalizarea cursurilor. Vor reveni la cursuri luni, 8 septembrie, indiferent dacă alegerile prezidențiale vor avea loc în luna septembrie sau decembrie. Calendarul complet al anului școlar 2024-2025 a f

Ciolacu: Îi solicit ministrului Cătălin Predoiu să pregătească hotărârea de guvern privind alegerile prezidenţiale. Săptămâna viitoare stabilim la care dintre cele două date, 15 sau 29 septembrie, se va desfăşura primul tur

News.ro acum 24 minute
Premierul Marcel Ciolacu i-a cerut, în şedinţa de guvern de vineri, ministrului de Interne, Cătălin Predoiu să pregătească proiectul hotărârii de guvern privind alegerile prezidenţiale, el precizând că săptămâna viitoare stabilesc la care dintre cel

Restricții de circulație din cauza caniculei în mai multe județe din țară. Când sunt valabile acestea

Ziare.com acum o ora
Canicula din ultimele zile afectează traficul din România. Astfel, o serie de restricții vor fi impuse în mai multe județe din cauza valului de căldură, anunță centrul Infotrafic. Astfel, vineri, în intervalul orar 10:00 - 20:00, în condițiile avert

Incendiu în incinta unui ştrand din Ocnele Mari. Mai mulţi turişti s-au autoevacuat

Mediafax acum o ora
Un incendiu a izbucnit în noaptea de joi spre vineri în incinta unui ştrand din Ocnele Mari, judeţul Vâlcea. Mai mulţi turişti, care erau cazaţi în pensiunea din incinta ştrandului, s-au autoevacuat.

Americanii se tem de un război total între Hezbollah și Israel. Sistemul Iron Dome de apărare anti-aeriană ar putea fi copleșit

Ziare.com acum o ora
Mai mulți oficiali americani se tem că apararea anti-aeriană din nordul Israelului, sistemul Iron Dome, ar putea fi copleșit în cazul unei escaladări a conflictului cu Hezbollah. Gruparea susținută de Iran și-a intensificat atacurile în nordul țării

Incendii de pădure în Turcia: cinci morți și zeci de răniți

G4Media acum o ora
Cinci persoane au fost ucise și alte zeci rănite în urma incendiilor de pădure care au devastat mai multe sate din sud-estul Turciei, a anunțat vineri ministrul Sănătății, citat de AFP. „Cinci persoane au fost ucise și 44 rănite, dintre care 10 grav

OMS emite o alertă la nivel mondial privind versiuni contrafăcute ale medicamentului Ozempic

News.ro acum 2 ore
O alertă la nivel mondial cu privire la versiuni contrafăcute de Ozempic – care a devenit cunoscut ca o metodă de slăbire – a fost emisă de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), scrie BBC. Medicamentul este cunoscut uneori ca ”injecţie de slăbit”,

UPDATE - Accidentul de la 2 Mai - Termen nou în dosarul Vlad Pascu vineri, la Judecătoria Mangalia /Părinţii tânărului ucis în accident: Se pare că legile în ţara asta sunt făcute să nu fie respectate de oamenii cu bani

News.ro acum 24 minute
Un nou termen în dosarul Vlad Pascu, cel care a provocat accidentul rutier de la 2 Mai, în urma căruia doi tineri şi-au pierdut viaţa, este programat vineri, la Judecătoria Mangalia. La acest termen vor fi citate părţile şi martorul Gabriel Radu, pr

Beijingul spune că UE a cerut companiilor chineze de vehicule electrice să transmită un volum ”fără precedent” de date

News.ro acum 2 ore
Comisia Europeană a cerut un volum fără precedent de informaţii detaliate despre lanţurile de aprovizionare ale producătorilor auto chinezi, în timpul investigaţiei sale privind importurile subvenţionate de vehicule electrice din ţară, a declarat jo

Guvernul discută vineri proiectul de lege privind stabilirea salariilor minime adecvate, pentru a respecta directiva UE în domeniu

G4Media acum 24 minute
Guvernul are pe ordinea de zi a ședinței de vineri proiectul de lege privind stabilirea salariilor minime adecvate, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, în condițiile în care legislația europeană obligă statele membre să

Vremea

București
acum

25°
vin.

22°/32°
sâm.

20°/35°
dum.

20°/36°
lun.

21°/35°
Iasi
acum

22°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/32°
dum.

19°/29°
lun.

19°/25°
Constanta
acum

25°
vin.

20°/25°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

22°
vin.

17°/30°
sâm.

18°/33°
dum.

17°/28°
lun.

18°/26°
Timisoara
acum

28°
vin.

21°/37°
sâm.

21°/39°
dum.

20°/32°
lun.

18°/31°