Presupunem că noi, idioţi endemici, nu putem singuri vedea dacă Ponta a plagiat sau nu, deoarece nu suntem specialişti în drept penal internaţional, nu avem doctorate în domeniu şi nici masterate la Catania. Aşa că ne uităm doar la ce a mai rămas şi concluzionăm în spiritul Conducătorilor : nemernicia pompierului de serviciu (sindicalistul Pop, cel « garantat Mang ») de a desfiinţa sau schimba două comisii ministeriale trebuiesc văzute ca o întoarcere la puritate, prin mişcarea brutală a caleidoscopului interpretativ. Samavolnicia pompieresei (in)voluntare (« garantat Vanghelie ») de a ameninţa o a treia comisie, al cărei preşedinte a preferat o mică sinucidere în locul imoralităţii, cu desfiinţarea unei şcoli doctorale, trebuie şi ea văzută ca o întoarcere la inocenţa primordială. Dixit nelegiuiţii legiuitori !
Se pare că în cutia Pandorei ministresei a rămas speranţa; sau: din cutia Pandorei ministresei, pe lângă alte rele, a reuşit să iasă şi speranţa, depinde … O fi bine, o fi rău ? Să revenim la origini : această speranţă (« elpis » in greacă) este mai întâi de toate (adică tot în greacă) aşteptarea a ceva, aprehensiune, teamă vagă. Abia mult mai târziu geniul creştin (sfântul Pavel) va face ca « elpis » să dobândească valenţe pozitive şi speranţa să fie valoarea pozitivă pe care o ştim azi.
Ori pentru elucidarea misterului în ce priveşte plagiatul Prim-plagiatorului noi ne punem speranţa-creştinească în nişte oficine ministeriale amputate sau schimonosite după chipul şi asemănarea guvernanţilor, a căror dorinţă (până acum şi voinţă) este cu totul alta : orice speranţă să rămână în cutie, înspre binele tuturor şi în primul rând al ne-imunizaţilor parlamentar.
Pentru acest lucru, noi ar trebui să fim recunoscători abramburelii actuale ; gândiţi-vă ce ar însemna ca o astfel de comisie, realmente independentă şi competentă, să se apu
