Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Guvernanţi, vă ordon: închideţi cutia Pandorei!

Publicat in Contributors.ro, miercuri 18 iulie 2012 ·

Presupunem că  noi, idioţi endemici, nu putem singuri vedea dacă Ponta a plagiat sau nu, deoarece nu suntem specialişti în drept penal internaţional, nu avem doctorate în domeniu şi nici masterate la Catania. Aşa că ne uităm doar la ce a mai rămas şi concluzionăm în spiritul Conducătorilor :  nemernicia pompierului de serviciu (sindicalistul Pop, cel « garantat Mang ») de a desfiinţa sau schimba  două comisii ministeriale trebuiesc  văzute ca o întoarcere la puritate, prin mişcarea brutală a caleidoscopului interpretativ. Samavolnicia pompieresei  (in)voluntare (« garantat Vanghelie ») de a ameninţa o a treia comisie, al cărei preşedinte a preferat o mică sinucidere în locul imoralităţii, cu desfiinţarea unei şcoli doctorale, trebuie şi ea văzută ca o întoarcere la inocenţa primordială. Dixit nelegiuiţii legiuitori !

Se pare că în cutia Pandorei  ministresei  a rămas speranţa; sau: din cutia Pandorei  ministresei, pe lângă alte rele,  a reuşit să iasă şi speranţa, depinde … O fi bine, o fi rău ? Să revenim la origini : această speranţă (« elpis » in greacă) este mai întâi de toate (adică tot în greacă) aşteptarea a ceva, aprehensiune, teamă vagă. Abia mult mai târziu geniul creştin (sfântul Pavel) va face ca « elpis » să dobândească  valenţe pozitive şi speranţa să fie valoarea pozitivă pe care o ştim azi.

Ori pentru elucidarea misterului  în ce priveşte plagiatul Prim-plagiatorului noi ne punem speranţa-creştinească  în nişte oficine ministeriale amputate sau schimonosite după chipul şi asemănarea guvernanţilor, a căror dorinţă (până acum şi voinţă) este cu totul alta : orice speranţă să rămână în cutie, înspre binele tuturor şi în primul rând al ne-imunizaţilor parlamentar.

Pentru acest lucru, noi ar trebui să fim recunoscători abramburelii actuale ; gândiţi-vă ce ar însemna ca o astfel de comisie, realmente independentă şi competentă, să se apu

Articolul in Contributors.ro >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Formula 1: George Russell, în pole position la Marele Premiu al Canadei

News.ro acum 2 ore
George Russell (Mercedes) va porni de pe prima poziţie a grilei în Marele Premiu al Canadei, a noua etapă a Campionatului Mondial de Formula 1. Pentru Russell este primul pole position din acest sezon. "Este extraordinar, mă simt atât de bine. Atât

Punctele temporare de trecere a frontierei din vestul ţării, deschise şi duminică

Press Alert acum 5 ore
Foto: arhivă Punctele temporare de trecere a frontierei vor fi deschise duminică, la cererea autorităților maghiare, în contextul desfășurării alegerilor, a anunțat Poliția de frontieră. „La solicitarea autorităților maghiare, în cursul zilei de dum

Lumea presei este în doliu. A murit Christophe Deloire, directorul general al organizaţiei Reporteri fără frontiere

Ziare.com acum 3 ore
Christophe Deloire, directorul general al organizaţiei Reporteri fără frontiere (Reporters Sans Frontieres, RSF), a murit sâmbătă, 8 iumie, la vârsta de 53 de ani, a anunţat organizaţia care apără libertatea presei în lume, informează AFP. Francezul

UPDATE - Armata israeliană a salvat în viaţă patru ostatici din Gaza. Hamas spune că raidul în zonă s-a soldat cu cel puţin 200 de morţi/ Aripa armată a Hamas afirmă că Israelul a ucis o parte dintre ostatici în timpul operaţiunii

News.ro acum 2 ore
Patru ostatici israelieni - o femeie şi trei bărbaţi - au fost salvaţi în viaţă de trupele israeliene din captivitatea Hamas într-o operaţiune îndrăzneaţă desfăşurată în centrul Fâşiei Gaza în cursul zilei de sâmbătă, a anunţat armata israeliană (ID

Iga Swiatek câştigă al treilea trofeu consecutiv la Roland Garros

Mediafax acum 9 ore
Swiatek, principala favorită, a fost condusă cu 2-1 la începutul meciului de pe Court Philippe Chatrier, înainte de a câştiga următoarele 10 game-uri pentru a-şi adjudeca setul inaugural şi a conduce cu 5-0 în cel de-al doilea. Partida a durat doar

A murit Lazăr Vlăsceanu, cel mai mare sociolog al educației din România

G4Media acum 5 ore
Astăzi a murit Lazăr Vlăsceanu, cel mai mare sociolog al educației din România. Intelectual de anvergură, cu doctoratul obținut la London University, Institute of Education, în 1976, autor a numeroase volume și cercetări în domeniul educației și cel

Bihor - Doi tineri aflaţi într-o barcă gonflabilă prinsă într-un vârtej, pe Crişul Repede, în zona Podului Dacia din Oradea, salvaţi de pompierii militari

News.ro acum 4 ore
Doi tineri aflaţi într-o barcă gonflabilă prinsă într-un vârtej, pe Crişul Repede, în zona Podului Dacia din Oradea au fost salvaţi sâmbătă seară de pompierii militari

Hunedoara: Dosar penal pentru coruperea alegătorilor, după ce un bărbat i-a oferit unei bătrâne o sumă de bani pentru a o determina să îl voteze la alegerile locale de duminică

News.ro acum 5 ore
Poliţiştii din oraşul Haţeg, judeţul Hunedoara, s-au autosesizat din oficiu, după ce pe o reţea de socializare un bărbat dezvăluia că o bătrână din comuna Pui a primit o sumă de bani de la un bărbat pentru a o determina pe aceasta să îl voteze la al

ANM a emis, sâmbătă, o avertizare de cod portocaliu pentru Capitală şi judeţul Ilfov / Vor fi semnalate descărcări electrice, averse, grindină de dimensiuni medii şi vijelie

News.ro acum 10 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare meteorologică cod portocaliu, pentru Municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov, valabil sâmbătă, în intervalul orar 15.42 - 16.30. De asemenea, a fost remis şi un mesaj de avertizare prin siste

Arest preventiv pentru bărbatul care a atacat-o pe Mette Frederiksen, premierul danez

Mediafax acum 8 ore
„Având în vedere faptul că acuzatul nu are nicio legătură cu Danemarca, există riscul de evadare”, a declarat judecătorul de la tribunalul oraşului Copenhaga ca fiind unul dintre motivele pentru sentinţa privativă de libertate, potrivit radiodifuzor

Vremea

București
acum

20°
dum.

19°/34°
lun.

23°/36°
mar.

21°/35°
mie.

22°/36°
Iasi
acum

18°
dum.

18°/29°
lun.

18°/33°
mar.

17°/30°
mie.

17°/25°
Constanta
acum

17°
dum.

17°/25°
lun.

20°/26°
mar.

20°/26°
mie.

20°/24°
Cluj-Napoca
acum

16°
dum.

16°/28°
lun.

16°/30°
mar.

14°/26°
mie.

16°/22°
Timisoara
acum

19°
dum.

19°/31°
lun.

19°/32°
mar.

16°/28°
mie.

17°/23°