Bursa de la Bucureşti a avansat uşor, cu 0,5%, pentru a treia şedinţă consecutiv, însă puţinii investitori prezenţi la tranzacţionare au continuat să plaseze ordine pentru volume reduse de acţiuni.
"Pe piaţă mai sunt câţiva investitori mici, care «se joacă» efectiv între ei cu câteva cotaţii. Investitorii mari lipsesc şi nu vor reintra până după alegerile generale din noiembrie. De altfel, pe parcursul anilor de criză investitorii mari au intrat doar pentru dividende. Au intrat pe final şi început de an şi au ieşit în aprilie/mai. Desigur, cu excepţia Fondului Proprietatea, bijuteria pieţei interne de capital", a declarat Andrei Rădulescu, analist la Broker Cluj.
El a adăugat că rulajele au scăzut în ultimele săptămâni şi pe bursele străine, deoarece climatul macrofinanciar extern se caracterizează prin menţinerea la un nivel ridicat a factorilor de risc, iar investitorii sunt atenţi în această perioadă la deciziile Rezervei Federale din SUA, la evoluţiile din zona euro şi la raportările financiare ale companiilor. "Criza politică a determinat deteriorarea climatului investiţional într-un moment în care economia se confruntă cu o secetă de capital. Nu ştiu dacă se va mai privatiza ceva în acest an. Probabilitatea este redusă, după părerea mea. Confruntările politice se vor prelungi până la alegerile generale din noiembrie. Cu alte cuvinte, riscurile vor persista la un nivel ridicat, cu impact nefavorabil pentru derularea acestor programe (de privatizare - n.red.). Deteriorarea climatului investiţional se va resimţi şi poate avea consecinţe nefavorabile pe termen mediu. Imaginea României în exterior a fost puternic afectată de conflictele politice. Va fi greu să se refacă într-o perioadă scurtă", a mai spus analistul.
Lichiditatea de marţi a fost asigurată în proporţie de 37% de două deal-uri cu 0,52% din acţiunile SIF Oltenia (3,6 milioane de lei