Juristul din mine a amuţit. Se tot scotoceşte prin toate buzunarele de ceva socoteală pe care s-o dea acelora care mă chestionează dacă, în România contemporană, dreptul mai este o ştiinţă. Şi, dacă da, cui (mai) foloseşte. Pus la colţ de rechizitoriul privirilor condescendent-ironice, juristul meu găseşte că cea mai bună apărare e atacul şi îşi începe pledoaria la megafon, în faţa unei adunări plictisite şi resemnate: da, da, clamează el furios, dreptul e o ştiinţă, e matematica ştiinţelor sociale, dreptul e echivalent cu rigoarea şi cu spiritul cartezian, e fratele geamăn al logicii, filozofia dreptului e cea mai fascinantă ramură a filozofiei, dreptul e şansa convieţuirii noastre laolaltă şi garanţia împotriva riscului de implozie socială. Da, oameni buni, dreptul înseamnă pace, vorba lui Kelsen, iar justiţia este, cum spunea Cicero, regina şi stăpîna tuturor virtuţilor. Da, dreptul este inviolabil, indivizibil, inalienabil. Da, dreptul este arta binelui şi-a dreptăţii.
DE ACELASI AUTOR Etichete pe borcane de murături ideologice Corespondenţă specială de la o conferinţă specială Sus, prea sus, Dumnezeu Dreptul evanescentMă uit la juristul din mine cu compasiune. În zilele astea, el se agită ca Don Quijote, vorbeşte de unul singur, pledează în faţa unor tribunale imaginare şi sare, cu toată fervoarea, în apărarea dreptului, Dulcineea lui. Îl apuc de umeri, îl strîng în braţe cu drag, dar încep să zbier şi eu: omule, în ţara ta, dreptul e strîmb. E strîmb din născare, strîmb în interpretare, strîmb în aplicare. O să-ţi explic pe rînd, idealist şi naiv ce eşti.
Drept-strîmb din facere.În România de azi, dreptul se naşte în două maternităţi: una e zisul Parlament, alta e zisul Guvern. Zisul Parlament emite legi, zisul Guvern – ordonanţe zise de urgenţă. Dacă ar fi să numărăm ordonanţele de urgenţă născute în maternitatea Guvern în ultimele două decenii
