Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Băsescu la GDS: NU ABANDONEZ doar pentru că vor să mă facă la Rahova coleg cu Adrian Năstase

Publicat in Romania Libera, joi 19 iulie 2012 ·

Preşedintele suspendat, Traian Băsescu, s-a declarat convins, miercuri seară, că nu va pierde referendumul din 29 iulie, spunând că are obligaţia ca şef de stat ales să meargă până la capăt şi să nu abandoneze doar pentru că scriu unii că vor să îl facă coleg la Rahova cu Adrian Năstase, potrivit Mediafax.

Am obligaţia să merg până la capăt, nu vreau să abandonez doar pentru că scriu ei că vor să îmi pună brăţări pe la Rahova, să mă facă coleg cu Adrian. De care sincer îmi pare rău, dar asta e, toţi avem o responsabilitate în faţa legii", a spus Băsescu, la dezbaterea organizată miercuri seară în curtea sediului Grupului pentru Dialog Social (GDS).

El a subliniat că nu va pierde referendumul, răspunzând unei femei care anticipa ce evenimente "sumbre" vor avea loc după scrutinul din 29 iulie. De asemenea, Băsescu i-a spus lui Gabriel Liiceanu că este relaxat în aceste zile pentru că are sentimentul că şi-a făcut datoria.

Preşedintele suspendat a cerut sprijinul societăţii civile în această campanie, arătând că, deşi în România sunt ONG-uri destule, "societatea civilă face paşi înapoi" pentru că se retrage din viaţa politică, din susţinerea unor idei, în condiţiile în care "valorile democratice trebuie susţinute tot timpul pentru că democraţia în România s-a demonstrat a fi fragilă".

El a dat exemplul scriitorului Mircea Cărtărescu, care a revenit la a exprima opinii politice după ce renunţase. "Cărtărescu s-a hotărât să facă pasul înapoi, iată că a trebuit să revină acum pentru că a simţit că frige", a argumentat Băsescu.

Liiceanu a ţinut să îi răspundă, arătând că Mircea Cărtărescu s-a oprit pentru că "e foarte greu la un moment dat să treci de la Platon şi Shakespeare la Ponta şi Antonescu" şi că intelectualii s-au retras din politică pentru că vieţile lor au fost distruse de politică şi politicieni sau pentru că au fost păcăliţi

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FC Botoşani s-a salvat de la retrogradare, după dubla manşă cu CS Mioveni

Mediafax acum 7 ore
FC Botoşani este prima echipă care îşi asigură prezenţa în Superliga la fotbal masculin, în urma celor două baraje de salvare sau promovare. După 1-0 în tur, împotriva divizionarei secunde CS Mioveni, moldovenii au repetat performanţa şi în retur, a

Marcel Ciolacu răspunde acuzațiilor aduse de Maria Zaharova: „Limba moldovenească a fost o invenţie a Rusiei”

HotNews acum 8 ore
Premierul Marel Ciolacu a afirmat vineri că nu există „limbă moldovenească”, aceasta fiind „o invenţie” a Moscovei și că nu „va minți de dragul Rusiei”, după ce Ministerul rus de Externe l-a acuzat de „declarații provocatoare” și că se amestecă în t

Florian Coldea, prima reacție după ce a fost pus sub acuzare de DNA: „Mă consider nevinovat”

HotNews acum 6 ore
Fostul prim-adjunct al directorului SRI, Florian Coldea, a transmis, vineri seară, prin intermediul avocatului său, prima reacție după ce a fost pus sub acuzare pentru trafic de influenţă, alături generalul Dumitru Dumbravă, fost şef în SRI, de cătr

Un cioban din Timiș a ales să moară în chinuri groaznice. A băut o substanţă care se foloseşte la deparazitarea oilor

Ziare.com acum 9 ore
Un cioban de 44 de ani de la o stână de oi din localitatea Secaş, judeţul Timiş, a murit după ce a băut o substanţă care se foloseşte la deparazitarea oilor. Poliţiştii au deschis dosar penal. "La data de 24 mai a.c., în jurul orei 13:23, poliţiştii

Şase state membre NATO vecine cu Ucraina încheie un acord în vederea ridicării unui ”zid de drone”

News.ro acum 7 ore
Şase state membre NATO vecine ale Ucrainei - Lituania, Letonia, Estonia, Finlanda, Norvegia şi Polonia - au ajuns la un acord în vederea ridicării unui ”zid de drone” pentru a-şi apăra frontierele împotriva ”provocărilor”, anunţă vineri Guvernul lit

Curtea Internaţională de Justiţie cere Israelului să oprească asaltul asupra zonei Rafah din Gaza

Mediafax acum 13 ore
Citind hotărârea Curţii Internaţionale de Justiţie, preşedintele organismului, Nawaf Salam, a declarat că situaţia din enclava palestiniană s-a deteriorat de când instanţa a ordonat ultima dată Israelului să ia măsuri pentru a o îmbunătăţi, scrie Re

Ministrul Sănătăţii: Centrul pentru mari arşi de la Timişoara va deveni funcţional până la jumătatea anului viitor

Mediafax acum 8 ore
Ministrul Sănătăţii susţine că lucrările la Centrul de mari arşi, finanţat de Ministerul Sănătăţii prin proiectul Băncii Mondiale, înaintează cu repeziciune. „Construcţia va fi finalizată până la sfârşitul acestui an, iar centrul va deveni operaţion

România va produce muniție pentru tancurile Abrams, spune Radu Oprea: Ne dorim să devenim principalul producător

HotNews acum 6 ore
Ministrul Economiei, Radu Oprea, a declarat vineri, la Digi24, că România a semnat un memorandum pentru transformarea unor fabrici din cadrul ROMARM într-un centru pentru producția de muniție pentru tancuri și că țara noastră își propune să devină p

Marcel Ciolacu: Combinatul Oţelul Roşu va fi salvat şi redeschis

Mediafax acum 11 ore
„Nea Sorin, Mihai, Tibi şi Costel au lucrat toată viaţa în Combinatul de la Oţelul Roşu. Ei au deschis noua linie de producţie şi tot ei au închis-o după Revoluţie. Acum sunt încrezători că vor auzi din nou sunetele de la cuptoare! Mi-au povestit câ

Consiliul UE a adoptat revizuirea regulilor Schengen / Modificări privind mișcările migratorii și situațiile de urgență sanitară

G4Media acum 10 ore
Consiliul Uniunii Europene a adoptat vineri o reformă a Codului Schengen, menită mai ales să clarifice cadrul prevăzut pentru reintroducerea controalelor la frontierele interne ale spaţiului european de liberă circulaţie şi să armonizeze restricţiil

Vremea

București
acum

17°
sâm.

16°/26°
dum.

13°/25°
lun.

13°/23°
mar.

13°/21°
Iasi
acum

18°
sâm.

16°/25°
dum.

12°/24°
lun.

11°/18°
mar.

13°/18°
Constanta
acum

16°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/18°
lun.

13°/16°
mar.

13°/19°
Cluj-Napoca
acum

10°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/23°
lun.

12°/22°
mar.

10°/20°
Timisoara
acum

13°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/25°
lun.

13°/26°
mar.

12°/25°