Poate cel mai important personaj din mitologia noastră populară, despre care circulă un număr impresionant de poveşti şi legende, este justiţiarul Sântilie. Divinitate solară şi meteorologică, Sântilie este patron al ploii şi al fulgerului, al tunetului şi al grindinei. În recuzita lui se regăsesc însemnele specifice zeilor solari (trăsura cu roţi de foc, caii înaripaţi, biciul din care scapără fulgere) iar în suita lui o pleiadă de personaje mitice, piroforice, împreună cu care stăpâneşte întreaga lună a lui Cuptor.
Legendele românilor despre "căruţaşul Raiului” sunt nenumărate. Culese în urmă cu un veac de etnologi ca Elena-Niculiţă Voronca, S. Fl. Marian, A. Gorovei sau Tudor Pamfile, îl situează pe miticul nostru Sântilie în panteonul universal, alături de ceilalţi zei solari precum slavul Perun, scandinavul Thor, germanicul Donner, Jupiter sau Zeus.
"De când cu începutul lumii, Dumnezeu a dat Pământul în stăpânirea dracului, numai că i-a zis să se poarte bine… Înmulţindu-se diavolii, Sf. Ilie a rugat cu atâta credinţă pe Dumnezeu să-i dea putere asupra lor, până i-a trimis Dumnezeu car de foc şi patru cai cu aripi, şi l-a luat la cer… Dumnezeu i-a dat tunetul şi fulgerul, şi când a slobozit Sf. Ilie tunetul în draci, cu gândul să-i prăpădească pe toţi, cerul şi pământul s-au cutremurat. Dar Dumnezeu s-a supărat tare că a zis că şi dracii sunt buni la ceva; de n-ar fi ei, oamenii nu vor avea frică. Pentru aceasta i-a luat o mână şi un picior Sfântului Ilie, că altfel era prea tare".
"Cerul este o movilă nemărginită. Sf. Ilie obişnuieşte să iasă cu carul său ba la primblare, ba cu treburi de ale casei. Carul lui e lucru sfânt, dumnezeiesc, nedat lumii să-l vadă, şi de aceea, când iese, acoperă cerul cu un nour. Acest car, spre a nu rapagà (aluneca) în mersul său, are pe talpa roţii cuie mari ce-i slujesc la înţepenire. Aceste cuie, găurind bol
