O lovitură de stat nu este neapărat şi violentă fizic. Neapărată este doar răsturnarea puterii legitime printr-una ilegitimă, pe căi ilegale şi abuzive. Dacă sunt forţate căile instituţionale, violenţa fizică poate fi evitată. Este tocmai ce fac autorii puciului în formă continuată care, prin încălcarea legilor şi mai ales a Constituţiei, prin abuzuri de putere şi administrative, prin fraude, minciună sistematică şi dezinformare ţintesc acapararea totală a puterii în stat.

Cronologia faptelor anticonstituţionale, a abuzurilor şi acţiunilor arbitrare şi ilegale este arhicunoscută, ea debutând cu transformarea Monitorului Oficial în robinet al guvernului, prin care acesta controlează discreţionar când şi ce acte intră în vigoare în România şi continuând până azi, cu sesiunile extraordinare ale Parlamentului, care hotăreşte şi legiferează anticonstituţional, la comanda guvernului.

Lovitura de stat este o acaparare ilegitimă şi violentă a puterii. Ilegitimitatea rezultă atât din caracterul ilegal al acţiunilor de preluare a puterii cât şi din lipsa de reprezentativitate a celor care o acaparează. În cazul nostru, pe lângă multele şi grelele încălcări ale legii comise de guvern, nici acesta şi nici parlamentarii pucişti nu au vreo legitimitate populară, actuala majoritate nerezultând din alegeri, ci din aranjamente de culise.

În ce priveşte violenţa, absenţa celei fizice este covârşită de o formidabilă violenţă anti-instituţională şi anti-constituţională, întărită de o uluitoare violenţă propagandistică.

Ne aminitim că loviturile de stat din ţările satelizate de Stalin nu au fost neapărat fizic violente într-o primă etapă, ci au practicat o fundamentală violenţă anti-instituţională. În faza rasturnării ordinii de stat, violenţa fizică a fost doar un mijloc spre scop, subordonată imperativelor de acaparare a puterii, accentul punându-se