Asta-i o replică dintr-un film; din acel film, pe care l-am văzut în urmă cu mulţi, mulţi ani, îmi amintesc doar scena în care doi bărbaţi stau în faţa casei într-o seară şi sunt preocupaţi de sănătatea unui copil, dignosticat cu o boală mortală. Unul dintre bărbaţi îl întreabă gânditor pe tatăl copilului, evident, deprimat, îndurerat, din cale afară de nefericit şi de neputincios:”Ce ai face acum dacă n-ai avea limite”? Nu-mi amintesc răspunsul din film, dar îmi imaginez că un tată şi-ar vindeca imediat copilul dacă n-ar avea limite. N-ar înmulţi un cont în bancă, nu s-ar gândi la un Porche, nu l-ar preocupa succesul în lume sau reputaţia. El ar alege viaţa copilului şi toate celelalte lucruri pe care noi le putem crede importante în anumite situaţii de viaţă l-ar lăsa rece.

”Ce ai face dacă n-ai avea limite” îmi pare o întrebare sugestivă şi puternică pentru cei care vor să se cunoască pe ei înşişi, ca şi pentru cei care ar dori sincer să ştie ce vor cu adevărat. Îmi imaginez întrebarea aceasta pusă la şcoală, într-un liceu, pentru câteva sute de elevi; cred că răspunsurile ar putea fi şocante, unele deosebit de frumoase, altele capabile să dezvăluie structura psihică discordantă sau cel puţin una care prezintă mari semne de întrebare. Am înţelege care sunt priorităţile unui om, valorile sale, urgenţele, tulburările, frumuseţea sau urâţenia interioară, reperele, modelele şi sensibilităţile, cum am înţelege destul de mult din structura psihică a fiecăruia. Ar fi un experiment interesant şi tulburător. Până când s-ar încumeta cineva să-l facă în mod colectiv, fiecare dintre noi l-ar putea face singur. ”Ce aş face dacă aş fi nelimitat”, ce aş face dacă mi-aş imagina că sunt liber să fac ce vreau, să iau din viaţă tot ce visez, să dau ce vreau cu adevărat, să merg unde vreau, să fiu cine vreau, să am ce vreau? Răspunsurile sincere pe care ni le-am da nouă înş