Raportul extrem de dur al Comisiei Europene pe Justitie si vizita neasteptata la Bucuresti a ministrului britanic de Externe au insemnat pentru noua putere tot atitea dusuri reci. Ele au avut ca efect imediat decizia Parlamentului de a pastra cvorumul de 50%+1 la referendumul de demitere a lui Traian Basescu. Ca efecte pe termen lung, semnalele date mai inseamna ceva: ca Romania nu mai e de capul ei intr-o lume care a investit la Bucuresti atit economic, cit si geo-strategic.
Sa ne amintim de mineriada din 13-15 iunie 1990: reactia de condamnare a Occidentului a fost insotita de o izolare cvasitotala pentru ani buni. Izolarea politica si diplomatica a coincis cu absenta oricaror capitaluri straine. Pentru ele, Bucurestiul era un loc nefrecventabil. Romania a trebuit sa faca gestul simbolic al Reuniunii transpartinice de la Snagov pentru a reintra in dialog cu lumea buna.
Acum, datele problemei sint fundamental schimbate.
Romania e parte a UE, iar UE stie ca trebuie sa prezerve investitiile facute de capitalul european aici. Presiunea marilor grupuri de business asupra Bruxelles-ului exista, chiar daca ea se manifesta nevazut pentru ochii marelui public. UE mai stie ca trebuie sa lupte pentru prezervarea libertatilor fundamentale in Romania si pentru statul de drept. Daca nu reuseste sa faca asta, risca sa cada definitiv in deizoriu pe plan global, ca o constructie politica de sapun, incapabila sa-si tina in friu macar membrii sai, necum sa mai dea lectii de democratie in afara propriilor granite.
De asemenea, Romania e parte a unui proiect esential pentru UE in domeniul energetic: Nabucco. Nascut cu greu, cu impotriviri sau atitudini de non-combat chiar din partea unor state membre, Nabucco e o miza reala, palpabila, si o deviere a Bucurestiului de la linia comuna ar insemna condamnarea gazoductului ce mai taie din atuurile Rusiei in re
