Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Meridiane

Publicat in Romania Literara, vineri 20 iulie 2012

Să fie cu adevărat Caravaggio?

Într-un „Le Monde” recent, Philippe Ridet îşi exprimă îndoiala, împărtăşită de numeroşi istorici de artă, cu privire la paternitatea marelui pictor italian Caravaggio (1571-1610) asupra unor schiţe în creion pe care i le-au atribuit de curând doi experţi din Italia. Schiţele au fost descoperite în colecţiile castelului Sforzesco de la Milan. Cel puţin una conţine un detaliu foarte asemănător cu Convertirea Sf. Paul, binecunoscutul tablou al lui Caravaggio. Rezerva istoricilor are două cauze principale. Ei sunt oarecum frapaţi de campania mediatică făcută de cei doi experţi, care li se pare menită să ţină loc de analiză temeinică şi discretă a schiţelor. Presiunea pusă pe cercetători nu li se pare că ajută cu adevărat la clarificarea lucrurilor. În al doilea rând, istoricii sunt surprinşi de numărul excepţional de mare, o sută, de schiţe în creion, care ies acum la iveală, după ce, vreme de patru sute de ani, n-a fost cunoscută nici una singură. Peste toate, cei doi experţi apreciază tezaurul descoperit de ei la 700 de milioane de euro, bazaţi pe calculul simplu că o schiţă de acest fel aparţinând unui mare pictor din epoca lui Caravaggio costă în prezent 7 milioane de euro: 7X100 fac, nu e aşa, 700. De milioane. Nu ştim de ce ne duce gândul la „inediţii” şi numeroşii Brâncuşi „descoperiţi” de un impostor român cu câţiva ani în urmă şi de care, după o misterioasă expoziţie, tocmai în Brazilia, nu s-a mai auzit nimic.

Dicţionar îndrăgostit al calului

Da, chiar aşa cum citiţi: calul îşi are, în sfârşit, dicţionarul lui! Şi, încă, unul îndrăgostit. Autor este Homeric (alias Frédéric Dion), un fost jockeu, în vârstă astăzi de 58 de ani, care trăieşte pe muntele Lozère din masivul Cévennes. Cartea e închinată calului sau, mai bine spus, culturii hipice. Întreg ataşamentul omului faţă de fi

Articolul in Romania Literara >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FC Botoşani s-a salvat de la retrogradare, după dubla manşă cu CS Mioveni

Mediafax acum 7 ore
FC Botoşani este prima echipă care îşi asigură prezenţa în Superliga la fotbal masculin, în urma celor două baraje de salvare sau promovare. După 1-0 în tur, împotriva divizionarei secunde CS Mioveni, moldovenii au repetat performanţa şi în retur, a

Marcel Ciolacu răspunde acuzațiilor aduse de Maria Zaharova: „Limba moldovenească a fost o invenţie a Rusiei”

HotNews acum 8 ore
Premierul Marel Ciolacu a afirmat vineri că nu există „limbă moldovenească”, aceasta fiind „o invenţie” a Moscovei și că nu „va minți de dragul Rusiei”, după ce Ministerul rus de Externe l-a acuzat de „declarații provocatoare” și că se amestecă în t

Florian Coldea, prima reacție după ce a fost pus sub acuzare de DNA: „Mă consider nevinovat”

HotNews acum 5 ore
Fostul prim-adjunct al directorului SRI, Florian Coldea, a transmis, vineri seară, prin intermediul avocatului său, prima reacție după ce a fost pus sub acuzare pentru trafic de influenţă, alături generalul Dumitru Dumbravă, fost şef în SRI, de cătr

Un cioban din Timiș a ales să moară în chinuri groaznice. A băut o substanţă care se foloseşte la deparazitarea oilor

Ziare.com acum 8 ore
Un cioban de 44 de ani de la o stână de oi din localitatea Secaş, judeţul Timiş, a murit după ce a băut o substanţă care se foloseşte la deparazitarea oilor. Poliţiştii au deschis dosar penal. "La data de 24 mai a.c., în jurul orei 13:23, poliţiştii

Şase state membre NATO vecine cu Ucraina încheie un acord în vederea ridicării unui ”zid de drone”

News.ro acum 7 ore
Şase state membre NATO vecine ale Ucrainei - Lituania, Letonia, Estonia, Finlanda, Norvegia şi Polonia - au ajuns la un acord în vederea ridicării unui ”zid de drone” pentru a-şi apăra frontierele împotriva ”provocărilor”, anunţă vineri Guvernul lit

România va produce muniție pentru tancurile Abrams, spune Radu Oprea: Ne dorim să devenim principalul producător

HotNews acum 6 ore
Ministrul Economiei, Radu Oprea, a declarat vineri, la Digi24, că România a semnat un memorandum pentru transformarea unor fabrici din cadrul ROMARM într-un centru pentru producția de muniție pentru tancuri și că țara noastră își propune să devină p

Ministrul Sănătăţii: Centrul pentru mari arşi de la Timişoara va deveni funcţional până la jumătatea anului viitor

Mediafax acum 7 ore
Ministrul Sănătăţii susţine că lucrările la Centrul de mari arşi, finanţat de Ministerul Sănătăţii prin proiectul Băncii Mondiale, înaintează cu repeziciune. „Construcţia va fi finalizată până la sfârşitul acestui an, iar centrul va deveni operaţion

Curtea Internaţională de Justiţie cere Israelului să oprească asaltul asupra zonei Rafah din Gaza

Mediafax acum 12 ore
Citind hotărârea Curţii Internaţionale de Justiţie, preşedintele organismului, Nawaf Salam, a declarat că situaţia din enclava palestiniană s-a deteriorat de când instanţa a ordonat ultima dată Israelului să ia măsuri pentru a o îmbunătăţi, scrie Re

Reacția Kremlinului după ce România a expulzat un diplomat de la Ambasada Rusiei la București

Ziare.com acum 13 ore
Moscova a declarat că va răspunde Bucureştiului la expulzarea unui angajat al ambasadei Rusiei din România, a declarat vineri purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, potrivit media de stat ruse, între care Rossiiskaia Ga

Consiliul UE a adoptat revizuirea regulilor Schengen / Modificări privind mișcările migratorii și situațiile de urgență sanitară

G4Media acum 10 ore
Consiliul Uniunii Europene a adoptat vineri o reformă a Codului Schengen, menită mai ales să clarifice cadrul prevăzut pentru reintroducerea controalelor la frontierele interne ale spaţiului european de liberă circulaţie şi să armonizeze restricţiil

Vremea

București
acum

16°
sâm.

16°/26°
dum.

13°/25°
lun.

13°/23°
mar.

13°/21°
Iasi
acum

19°
sâm.

16°/25°
dum.

12°/24°
lun.

11°/18°
mar.

13°/18°
Constanta
acum

15°
sâm.

15°/18°
dum.

15°/18°
lun.

13°/16°
mar.

13°/19°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

12°/23°
dum.

10°/23°
lun.

12°/22°
mar.

10°/20°
Timisoara
acum

14°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/25°
lun.

13°/26°
mar.

12°/25°