Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ce îi făcea să râdă pe romani; unde dormeau şi cu cine?

Publicat in Ziarul Financiar, vineri 20 iulie 2012 ·

Roma oamenilor de rând

Faimoasa şi respectata istorică britanică Mary Beard prezintă, începând cu 13 august, pe Viasat History, un captivant serial care sondează adânc societatea romană antică şi însăşi inima Romei antice (foto 1). Lăsând la o parte împăraţii şi bătăliile, Mary foloseşte cele mai recente descoperiri arheologice şi analize istorice pentru a ne dezvălui lumea fizică, dar şi concepţiile romanilor de rând. Cum era viaţa locuitorilor obişnuiţi ai oraşului? Care erau diferenţele dintre săraci şi bogaţi ? Cum se comportau romanii acasă şi în societate? Ce mâncau? Unde dormeau şi cu cine? Ce îi făcea să râdă?

Beard, lector în domeniul Clasicismului la Newnham College, Cambridge, a pătruns în vieţile românilor de rând cu un entuziasm contagios. Ea merge pe Via Appia, urcă până la cele mai înalte locuri ale Colosseumului, navighează până în portul român Ostia şi ne duce în măruntaiele muntelui Testaccio. Face cunoştinţă şi cu nişte personaje extraordinare: Euristachiu, un brutar excentric, care a făcut o avere din vânzarea grâului şi şi-a construit un cavou în formă unui cuptor de pâine gigant; Baricha, Zabda şi Achiba, trei prizonieri de război care au devenit cetăţeni romani; şi Pupius Amicus, vânzătorul de vopsea purpurie care făcea vopseaua imperiala din crustacee importate din Tunisia. Această este Roma oamenilor de rând.

Beard a ţinut să accentueze faptul că, în ciuda violenţelor şi conflictelor politice care aveau loc în oraş, Roma a fost primul oraş cu adevărat multicultural al lumii, unde oameni din Asia, Africa şi Europa locuiau împreună, ca cetăţeni ai aceluiaşi stat, în ciuda unei varietăţi ameţitoare de limbi, religii şi culturi. Încă trăim în umbra Romei Antice - un oraş aflat în inima unui imperiu vast care se întindea din Scoţia până în Afganistan, dominând Vestul timp de 700 de ani.

Vreţi să ştiţi cum sună "Alice

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Explozie în atelierul Liceului Tehnologic „Dimitrie Bolintineanu” din oraşul Bolintin Vale

Mediafax acum 2 ore
O explozie în atelierul Liceului Tehnologic „Dimitrie Bolintineanu” din oraşul Bolintin Vale s-a produs vineri seara, în încăperea respectivă fiind două cadre didactice şi patru elevi. Doi dintre elevi şi cadrele didactice au primit îngrijiri medica

ANM - Descărcări electrice, averse, vijelii şi grindină în cea mai mare parte a Moldovei şi nordul Munteniei, sâmbătă - HARTA / Cum va fi vremea în Bucureşti

News.ro acum 23 minute
Meteorologii anunţă instabilitate atmosferică în cea mai mare parte a Moldovei şi nordul Munteniei, sâmbătă , fiind emisă o atenţionare meteorologică cod galben. ANM a emis o atenţionare meteorologică pentru intervalul 8 iunie, ora 12 – 8 iunie, ora

Explozie la Botoşani Trei victime ale exploziei produse la magazinul Dedeman, internate la secţia de terapie intensivă

Ziua Constanta acum 23 minute
Trei persoane, victime ale exploziei produse la magazinul Dedeman din Botoşani, sunt internate la secţia de terapie intensivă de la Clinica de Chirurgie Plastică şi Arşi din cadrul Spitalului "Sfântul Spiridon" din Iaşi şi au nevoie de intervenţii c

Președintele SUA Joe Biden continuă prima sa vizită de stat în Franța după ceremonia debarcării în Normandia

Ziare.com acum o ora
După comemorarea debarcării din Normandia, preşedintele american Joe Biden efectuează sâmbătă, 8 iunie, prima sa vizită de stat în Franţa, iar gazda sa, preşedintele Emmanuel Macron, etalează tot fastul ceremonial pentru a celebra o relaţie care a r

Prognoză specială pentru Capitală. Bucureştiul ia foc în zilele următoare / Vremea devine caniculară, cu temperaturi de 35 de grade

Mediafax acum o ora
ANM a emis o prognoză specială pentru zona Capitalei. Sâmbătă vremea este călduroasă, iar în a doua parte a zilei, când probabilitatea pentru averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului va fi ridicată. Duminică şi lun

USR: BEC a decis vineri seara că pot fi buletine suplimentare de vot şi că pot fi transportate buletine între secţii chiar în ziua alegerilor / Drulă: BEC a consfinţit turismul electoral cu mâna lui Predoiu

G4Media acum 19 minute
Reprezentanții USR acuză, într-un comunicat, că vineri seara, cu mai puţin de 48 de ore înaintea deschiderii urnelor, Biroul Electoral Central (BEC) a deschis tiparniţa de buletine de vot suplimentare chiar în ziua alegerilor. BEC a adoptat, cu majo

UPDATE - Un echipaj ARSVOM intervine pentru preluarea unui marinar ucrainean, care acuză probleme cardiace. Bărbatul se află la bordul unui remorcher, în Marea Neagră / Marinarul a fost preluat în stare stabilă şi conştient

News.ro acum 36 minute
Un echipaj al Agenţiei Române de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare (ARSVOM) intervine pentru preluarea unui marinar ucrainean, aflat la bordul unui remorcher în Marea Neagră, în apropiere de Tuzla. Bărbatul acuză probleme cardiace.

Alegeri locale și europarlamentare 2024. Campania electorală s-a încheiat sâmbătă dimineața. Ce nu mai au voie candidații și partidele să facă

HotNews acum 2 ore
Campania electorală, care a început pe data de 10 mai, s-a încheiat sâmbătă, la ora 7,00, românii cu drept de vot fiind aşteptaţi duminică la urne să îşi aleagă reprezentanţii în Parlamentul European şi pe cei în administraţia locală, scrie Agerpres

Doi tineri răniţi după un accident pe autostrada A1, în Timiş

Press Alert acum o ora
Foto: Arhivă Un şofer a pierdut controlul maşinii pe autostrada A1, între Lugoj şi Timişoara, şi s-a ciocnit de o autoutilitară. În urma impactului bărbatul de la volanul maşinii şi o pasageră tânără au fost răniţi şi transportaţi la spital. „Un tân

Astronautul misiunii Apollo 8, William Anders, cel care a realizat fotografia „Răsăritul Pământului”, a murit într-un accident de avion

HotNews acum o ora
Generalul-maior în retragere William Anders, astronautul care a participat la misiunea Apollo 8 şi care a făcut celebra fotografie „Răsăritul Pământului”- făcută de pe orbita Lunii - a murit vineri, când avionul pe care îl pilota s-a prăbuşit în ape

Vremea

București
acum

29°
sâm.

22°/32°
dum.

18°/33°
lun.

23°/36°
mar.

20°/34°
Iasi
acum

28°
sâm.

16°/28°
dum.

16°/28°
lun.

18°/33°
mar.

18°/29°
Constanta
acum

29°
sâm.

19°/29°
dum.

19°/26°
lun.

20°/26°
mar.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

26°
sâm.

15°/26°
dum.

16°/26°
lun.

17°/28°
mar.

16°/25°
Timisoara
acum

28°
sâm.

18°/30°
dum.

19°/31°
lun.

19°/31°
mar.

18°/30°