Povestea halucinanta a plagiatului primului ministru va ramane o pagina neagra in istoria dreptului si a invatamantului juridic din Romania. Atat juristi cat si profesori de drept consultati pe aceasta tema in ultimul timp s-au intrecut in explicatii despre “specificul” redactarii unui doctorat in drept. Am aflat cu acest prilej ca citarea este facultativa, ca tezele de doctorat sunt in mare parte conspecte ale lucrarilor deja publicate in domeniu si ca, legea fiind una singura, doctoratele in drept nu pot aduce contributii originale.

Aceste afirmatii sunt stupefiante. Ele pun sub semnul intrebarii munca de cercetare a generatii de juristi care stiu foarte bine ca cercetarea juridica nu este deloc diferita ca rigoare, nivel intelectual si contributii originale fata de cercetarea in filozofie, istorie sau stiinte politice. A spune ca legea este una singura si, ca atare, un doctorat nu poate aduce contributii originale este ca si cum ai spune ca revolutia din 1848 este una singura si, prin urmare, nu se pot scrie lucrari originale pe aceasta tema. Lipsa de reactie a comunitatii juridice din Romania la asemenea enormitati este de neinteles.

Cercetarea juridica de doctorat nu se limiteaza la studiul textelor unor legi sau tratate. De fapt, un asemenea studiu nu este suficient nici macar pentru a promova un examen de anul intai la o facultate de mana a doua. In realitate, doctoratele in drept se intind pe intreaga paleta metodologica pe care o regasim in toate stiintele sociale contemporane. Ele pot fi studii de sinteza a mai multor domenii de drept (spre exemplu, “Constitutionalizarea dreptului penal”), cercetari de drept comparat (“Regimul juridic al frontierelor in dreptul romanesc si european.”), studii istorice sau de istorie intelectuala, studii interdisciplinare la confluenta diverselor domenii (“Profilul ADN in domeniul justitiei penale”). Toate t