Cartea de vacanţă trebuie să fie, potrivit convingerii generale, o carte uşoară. O carte relaxantă, care se citeşte cu plăcere (spre deosebire de celelalte cărţi, care se citesc cu ură, chinuri sau dispreţ), îndeobşte un roman poliţist sau unul de aventuri sau unul comic, amuzant, spumant erotic sau odorizant exotic. Literatura pentru puicuţe (chicklit) se pretează minunat exerciţiilor de lectură estivaliere, devenind bună nu doar pentru domnişoare cu IQ-ul diminuat de soare, ci pentru tot omul scăpat din iadul programului serviciu.
Lâncezirea pe plajă, lângă o sticlă de suc sau de bere, cu cartea pe burtă, se armonizează doar cu lectura care nu provoacă riduri, pentru că ele, ridurile, înseamnă dungi albe după bronzare. Ducând judecata mai departe, e limpede că, în timpul programului anual obişnuit, după slujbă, şedinţe, muncă de teren sau de birou, e oarecum convenabil să citim "adevărata" literatură, aia grea şi problematizantă, şi e indicat ca, după opt ore de stat în faţa calculatorului, de pildă, să ne năpustim la metrou, să facem cumpărăturile la supermarket pe goană, fericiţi că vom avea prilejul să ajungem acasă şi să citim Proust, Musil sau, dacă e prea cald, Shakespeare.
Sigur, bat câmpii. N-are cum să-ţi vină cheful ca, după o zi de ticăloase daraveri uzuale, de frecuşuri urbane, de stat la coadă la circumscripţia financiară sau la arhivele tribunalului să vrei, după ce te înşurubezi cu voluptate în fotoliul sau patul personal, să citeşti Kafka. Ba chiar nu are cum să-ţi vină cheful să citeşti orice-ar fi. Şi-atunci? Cum şi când să ne construim biblioteca aia interioară, cu grinzi solide tăiate din Dostoievski şi Gogol, cu rafturi geluite din opera lui Buzzati, Faulkner sau Thomas Mann? Când să mai vedem filmele lui Fellini sau să ascultăm muzica lui Haendel?
Încercând să scoată această prejudecată (în vacanţă nu se face cultură) din c
