De la doamna Smith încoace, o ştim cu toţii : « Experienţa ne învaţă că atunci când auzim sunând la uşă, înseamnă că nu e niciodată nimeni » (Ionesco, Cântăreaţa cheală). România, prin administraţia sa de la toate nivelurile, ne confirmă acest lucru suficient de des încât să începem să avem încredere în acest fel de experienţe. Evidenţele, chiar şi cele care lasă urme fizice, sunt înşelătoare –himere ale neantului şi nimic altceva.
O astfel de experinţă evidentă am avut astăzi, legată de plagiatul tezei de doctorat al doamnei Ponta. Gluma s-a derulat serios şi într-un timp foarte scurt, printre alte activităţi nu prea solicitante (studii la Colegiul Naţional de Apărare, masterat ultraintensiv la Catania, cursuri la ELSA, la Oxford, specializări peste specializări, procuratură, secretariate de stat, Daciana Sârbu etc), dar poanta doamnei Ponta a devenit publică abia într-o sfântă zi de 1 aprilie, 2003. Păcăleala a durat până azi însă, când am aflat, fără mirare, că poanta de atunci e bună şi va rămâne aşa. De când am aflat de glumă, i-am tot căutat poanta şi n-am găsit-o ; nimic nu mi se părea amuzant, mai ales că nici peste hotare nu râdea nimeni: să-i văd acum, când o să afle şi ei poanta, mai ales cei de la Nature ! Aşa că mulţumesc celor opt care azi mi-au desluşit-o pe înţelesul meu. Mulţumesc, aici şi acum, şi comisiei din 2003 care a apreciat iniţial gluma ca fiind excelentă, adică summa cum laude (o fi fost în latină, şi de-asta n-om fi înţeles-o mulţi).
In cazul in care, în afara incintei, se găsesc totuşi unii care să experimenteze că atunci când aud soneria, cu siguranţă e cineva la uşă, rămân următoarele nedumeriri :
- cei ne-plagiaţi de doamna Ponta sunt nişte obscuri cretinei, sau cum se face atunci că nişte « profesori remarcabili » nu au sesizat că doamna Ponta gândeşte până la idemtitate (sic !) cu ei ? Obscuri cretinei fi
