Pentru prima oară de la suspendarea preşedintelui Traian Băsescu, Europa îşi va îndrepta atenţia într-un mod total pozitiv către România. Chiar dacă este vorba doar de un eveniment sportiv, competiţia automobilistică ce va începe astăzi la Sibiu va intra în casele tuturor locuitorilor de pe bătrânul continent.
Celebrul post de televiziune, Eurosport, va transmite câte un rezumat de 30 de minute la finalul fiecărei zile din cele două de concurs, plus un rezumat al întregii întreceri, săptămâna viitoare. Din acest an, Raliul Sibiului a intrat în calendarul Intercontinental Rally Challenge (IRC), a doua competiţie ca importanţă din lume după Campionatul Mondial de Raliuri (WRC). Acest lucru înseamnă că, pe lângă cei mai buni piloţi din România, la startul probei desfăşurate aproape în totalitate pe macadam se vor afla şi câţiva dintre sportivii cu şanse foarte mari ca, peste câţiva ani, să devină protagoniştii WRC.
În frunte cu actualul campion en-titre din IRC, norvegianul Andreas Mikkelsen, de altfel şi liderul detaşat în acest sezon, piloţii consacraţi din celebra competiţie europeană vor încerca să obţină cât mai multe puncte la întrecerea sibiană. Alături de Mikkelsen, vor mai participa germanul Sepp Wiegand, francezul Mathieu Arzeno sau suedezul Patrik Flodin, iar în total vor fi prezenţi la competiţia ardeleană 61 de piloţi din 15 ţări. Raliul Sibiului s-ar putea compara ca importanţă cu Raliul Dunării, probă europeană organizată în anii '70, însă anvergura şi acoperirea de care va avea parte competiţia din oraşul de pe Cibin o situează deasupra oricărui eveniment automobilistic ţinut vreodată în România.
"Onoare pentru Sibiu"
"Este o onoare să fim alături de unele dintre cele mai bune raliuri din lume, dar, în acelaşi timp, suntem şi obligaţi să ne ridicăm la acelaşi nivel pentru a rămâne în calendar pentru mai mulţi ani. Primul pas a fo