Bucataria reprezenta laboratorul sau alchimic, unde poetul isi distila pana la esenta versurile. Mirosurile il inspirau, facandu-l sa-i palpite narile. Metaforele se derulau in fata sa, amestecandu-se cu fumul si cu aburii grosi ce se ridicau spre tavan. Poetul le prindea din zbor si le baga in insectarul sau imaginar, populat de fluturi si de demoni meschini. Mircea Dinescu si Evgheni Evtusenko se intelegeau din gesturi si priviri. Cateodata, cand voiau sa comunice unul altuia ceva foarte important, fie Masa, fie distinsa doamna Loghinovski sau nobilul ei sot, domnul Albert, se apropiau cand de unul, cand de celalalt, traducand replicile dintr-o limba in alta, iar poetii se amuzau, hohotind de ras... Evgheni Evtusenko era inalt, desirat, cu parul canepiu si fata brazdata de un paienjenis de riduri. In ciuda vestimentatiei extravagante, tineresti (sacou in patratele colorate, cravata mov si pantalonii cu un crac bleu, cu unul roz), isi arata din plin varsta. Parea usor obosit: in unele momente, chiar zaharisit, in altele - de-a dreptul sclipitor. Juca teatru pe muchie de cutit, incat era greu sa-ti dai seama cand glumeste si cand vorbeste serios. Venind de la presedintie, dupa ce a dat mana cu noi, poetul s-a lasat intr-un fotoliu sa-si mai traga sufletul. Fata lui uscativa avea ceva din tristetea unui mim. Arata ca un copil batran, ca un domn Goe slav ajuns la senectute, venit la Bucuresti sa se distreze la parada. Cineva il intreba cum a fost primirea de la Cotroceni, unde Evtusenko fusese uns in grad de Comandor. Poetul era pus pe sotii. "Am ciocnit acolo o cupa de sampanie cu distinsul dumneavoastra presedinte", raspunse el. "Cum vi s-a parut domnul Basescu?" il intreba aceeasi voce. "M-am intalnit, in viata mea, cu multi sefi de state... Si mai mari, si mai mici. Pe toti nu-i intereseaza altceva decat puterea. Presedintele Basescu mi-a strans, totusi, mana cu ca